Caută
Close this search box.

Ivan Patzaichin, Doctor Honoris Causa

 

Canoistul Ivan Patzaichin, campion olimpic și mondial, a primit luni titlul de Doctor Honoris Causa al Universității Naționale de Educație Fizică și Sport din București.

Rectorul Universității Naționale de Educație Fizică și Sport din București, prof. univ. dr. Florin Pelin, a fost cel care a citit laudatio.

„Ca semn de respect, recunoaștere și considerație Senatul UNEFS a decis acordarea titlului academic de Doctor Honoris Causa domnului Ivan Patzaichin, un sportiv de excepție care și-a prelungit succesul în sport la nivelul antrenoratului, dar și ca inițiator de proiecte de dezvoltare durabilă, de interes local și regional, ce promovează tradițiile românești. (…) Ivan Patzaichin face parte din galeria marilor campioni și cuvintele sunt prea puține pentru a reda strălucirea performanțelor sale. (…) Domnule Ivan Patzaichin conferirea titlului de Doctor Honoris Causa al UNEFS, pe deplin meritat, o considerăm o binevenită răsplată și o mare sărbătoare pentru întreaga comunitate”, a declarat Florin Pelin.

Pelin a subliniat performanțele naționale și internaționale ale lui Patzaichin, care au culminat cu șapte medalii olimpice (patru de aur, trei de argint) la cinci ediții ale Jocurilor Olimpice. Patzaichin a fost prezent la alte cinci Olimpiade ca antrenor, iar în prezent este implicat în mai multe proiecte, în promovarea produselor românești și a ecoturismului.

Însemnele de Doctor Honoris Causa i-au fost înmânate lui Ivan Patzaichin de președintele Senatului UNEFS, prof. univ. dr. Honoris Causa Viorel Cojocaru.

„În martie se împlinesc 50 de ani de când eu am plecat dintr-un sat uitat, așa cum spunea partenerul meu de atunci. Copilul acela și-a dorit să fie campion și am ieșit de mai multe ori campion. (…) Nu m-am gândit niciodată la o asemenea onoare, de a primi un astfel de titlu. Este un moment care mă emoționează extraordinar de mult și mă onorează în același timp. M-ați introdus într-o lume la care nici nu visam. (…) Întotdeauna mi-am dorit să fac lucruri mai bune, întotdeauna am pășit în lumea acestui sport, în familia sportului românesc, și am dăruit ceea ce am considerat eu că sunt în stare să fac și întotdeauna am zis că nu e suficient cât am făcut”, a declarat Ivan Patzaichin.

La eveniment au fost prezenți, printre alții, ministrul Tineretului și Sportului, Elisabeta Lipă, Octavian Bellu, Gabriela Szabo, președintele Federației Române de Haltere, Nicu Vlad, președintele Federației Române de Scrimă, Mihai Covaliu, președintele CSA Steaua, George Boroi, fosta înotătoare Carmen Bunaciu, președintele Institutului Cultural Român, Radu Boroianu.

Festivitatea de acordarea a titlului de Doctor Honoris Causa s-a încheiat cu imnul Universității Naționale de Educație Fizică și Sport interpretat cântărețul Mihai Constantinescu, absolvent al universității în anul 1972.

În continuare a avut loc ceremonia de inaugurare a noului an universitar 2016-2017 pentru studenții UNEFS.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri