Caută
Close this search box.

Redresarea sistemului de sănătate, în varianta Cioloș

Premierul Dacian Cioloș a participat, luni, la deschiderea noului an universitar din cadrul Universității de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu din Cluj-Napoca, unde a declarat că sistemul de sănătate din România are o problemă de infrastructură și că aceasta trebuie abordată frontal, prin construcția de unități medicale noi și prin parteneriate de tipul public-privat.

“Dincolo de resursele umane, am identificat și suntem conștienți de faptul că avem o problemă de infrastructură în sistemul de sănătate, care, la fel, trebuie abordată frontal. Chiar și problema infecțiilor nosocomiale, dincolo de chestiuni legate de regulamente, de proceduri, de practici în spitale și în unitățile de sănătate publică, trebuie să recunoaștem că avem în primul rând o problemă sistemică, o problemă de infrastructură, care, dacă nu e abordată frontal, nu vom putea rezolva nici această problemă și nici alte probleme cu care ne confruntăm. Avem nevoie nu doar de a moderniza anumite spitale, ci și de a reconstrui anumite spitale, lucru care nu s-a mai întâmplat de decenii în România. Am încercat să peticim ceea ce aveam cu resursele limitate, fără o abordare strategică”, a spus Dacian Cioloș.

Premierul a menționat că în sistemul medical e nevoie de investiții, de bugete și alocări multianuale, precum și de atragerea investițiilor private.

„Ne propunem să venim cu o abordare strategică, cu o strategie și cu criterii de alocare a investițiilor și cu o abordare multianuală a acestor investiții. (…) Intenționăm să folosim, sper cu succes de data asta, pentru prima dată, sistemul de finanțare public-privat, pentru a veni cu investiții noi în spitale. (…) Sperăm ca prin acest sistem să reușim în anii care vin să stimulăm cât mai multe construcții noi de spitale, nu numai în orașele mari, ci și în orașele mai mici”, a adăugat Dacian Cioloș.

Acesta a subliniat faptul că parteneriatele de tipul public-privat nu înseamnă privatizarea sistemului medical, ci găsirea de soluții financiare strict pentru construcția și administrarea clădirilor.

Dacian Cioloș a amintit, printre altele, de construcția celor trei spitale regionale de urgență, din fonduri europene, iar din resurse proprii, de construcția unui prim spital regional de copii, la București, prin extinderea actualului spital Marie Curie.

sursa: agerpres.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri