Caută
Close this search box.

Judecătorii Tribunalului București retrimit la DNA dosarul Olguței Vasilescu

olguţa vasilescu

Dosarul primarului din Craiova, Lia Olguța Vasilescu, în care este acuzată de corupție, a fost retrimis la DNA de judecătorii Tribunalului București, aceștia constatând neregularitatea actului de sesizare a instanței.

„În baza art.346 alin.1 și 3 lit.a Cpp restituie cauza la Parchetul de pe lângă ÎCCJ — DNA Secția de Combatere a Corupției constatând neregularitatea actului de sesizare a instanței care atrage imposibilitatea stabilirii obiectului și limitelor judecății cu privire la inculpații Preda Radu Cosmin, Popescu Elena Daniela și Vasilescu Lia Olguța”, se precizează în hotărârea instanței.

Decizia a fost luată după ce, pe 20 septembrie, tribunalul a declarat ca nule mai multe probe strânse de anchetatori în acest dosar, respectiv declarațiile date de trei martori în fața ofițerilor de poliție judiciară, deoarece aceștia nu aveau delegare din partea procurorului de caz pentru a efectua acte de urmărire penală, precum și o declarație dată de denunțătorul Ionuț Pârvulescu. Tot atunci, judecătorii au stabilit că Olguței Vasilescu i s-a încălcat dreptul la apărare.

Procurorii au avut la dispoziție cinci zile să comunice instanței dacă retrag dosarul în vederea refacerii urmăririi penale sau aleg să continue judecarea procesului.

„Menține dispozițiile încheierii de ședință din data de 20.09.2016 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară și anume: în baza art. 345 alin. 2 Cpp raportat la art. 282 alin.1 Cpp și art.102 alin.3 Cpp, cu referire la art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului constată nulitatea relativă a actelor de urmărire penală privind pe inculpata Vasilescu Lia Olguța, prin încălcarea dreptului acesteia la apărare. Exclude actele de urmărire penală efectuate de ofițerii de poliție judiciară fără a avea delegarea procurorului de caz și anume: declarațiile martorilor Selavartea Constantin, Vlăsceanu Ion, Miereanu Gabriela și denunțul (declarație) formulat de Pârvulescu Ionuț Cosmin la data de 07.03.2016. Exclude proba constând în interceptarea convorbirii ambientale dintre Vlăsceanu Ion și Pârvulescu Ionuț din data de 19.02.2016, aceasta fiind obținută în mod nelegal”, se mai spune în hotărârea tribunalului.

Decizia nu este definitivă și poate fi contestată de DNA.

Lia Olguța Vasilescu a fost trimisă în judecată pe 19 iulie, fiind acuzată de luare de mită (patru infracțiuni), folosirea autorității sau influenței în scopul obținerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite (două infracțiuni) și spălare de bani (două infracțiuni).

sursa: agerpres.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri