Caută
Close this search box.

Abracadabra: dosarul Bechtel nu mai există!

Dosarul în care au fost efectuate cercetări în legătura cu dispariția exemplarului original al contractului cu Bechtel, deschis de procurorii Direcției Naționale Anticorupție în anul 2013, a fost clasat de Parchetul sectorului 5. DNA, care a deschis dosarul, și-a declinat apoi competența către Parchet. Dosarul a ajuns inițial la Parchetul sectorului 1, apoi Parchetul sectorului 5, care l-a clasat acum pe motiv că o parte dintre fapte s-au prescris.

România a plătit 1,4 miliarde de euro pentru un sector de 52 km din Autostrada Transilvania.
În august 2013, Dan Șova, la acea vreme ministru delegat pentru Proiecte de Infrastructură, a depus la DNA o plângere penală pentru săvârșirea infracțiunii de neglijență în serviciu privind protecția informațiilor clasificate, constând în lipsa exemplarului original al contractului de proiectare, construire și finanțare a autostrăzii Brașov – Cluj – Borș, încheiat între statul român și compania americană Bechtel, precum și a tuturor documentelor subsecvente acestui contract.

Dan Șova le cerea procurorilor să fie efectuate cercetări și pentru săvârșirea infracțiunilor de distrugere, furt sau abuz în serviciu contra intereselor publice.

Plângerea a fost depusă după ce contractul original semnat în 2003 cu americanii de la Bechtel nu a fost găsit în urma verificărilor efectuate de Corpul de control al Guvernului.

De asemenea, nici compania Bechtel nu avea contractul original în limba română. Au rezultat indicii privind implicarea reprezentanților Ministerului Transporturilor, Ministerului Finanțelor Publice, Ministerului Justiției și ai Companiei Naționale de Autostrăzi în acte și operațiuni care pot întruni elementele constitutive ale unui număr de trei posibile fapte de natură penală.

Erau vizați Gheorghe Dobre, fost ministru al Transporturilor, Sebastian Vlădescu, fost ministru al Finanțelor Publice, Monica Macovei, fost ministru al Justiției, Radu Berceanu, fost ministru al Transporturilor, precum și Cristian Duică, directorul general al CNADNR.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri