Conform unei statistici realizate de Organizaţia pentru Hrană şi Agricultură din cadrul Naţiunilor Unite, în fiecare an peste 1,3 miliarde de tone de alimente ajung să fie aruncate. Această cantitate reprezintă o treime din totalul hranei la nivel mondial, care poate fi folosită de circa 870 de milioane de oameni pentru a supravieţui.
Mai mult decât atât, în timpul producerii acestor alimente sunt eliberate în atmosferă aproximativ 3,3 gigatone de dioxid de carbon, în fiecare an. Masa de gaze a fost calculată ca fiind suma tuturor proceselor necesare producerii alimentelor precum transportul, procesarea şi depozitarea. Cele mai mari cantităţi de alimente aruncate sunt produse de populaţiile ţărilor dezvoltate ale lumii. De exemplu, în anul 2013 locuitorii Statelor Unite au risipit peste 40% din hrana achiziţionată. Recent, sediul Parlamentului European a găzduit, la iniţiativa euroalesului român Daniel Buda, membru în cadrul Comisiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală a instituţiei, eveniment realizat în colaborare cu COCERAL şi COPA COGEGA.
“Această temă este pe cât de importantă pe atât de actuală şi în acelaşi timp de spinoasă, şi anume, nevoia de a avea o strategie pentru aprovizionarea cu materii prime în Uniunea Europeană. Cred că trebuie să plecăm de la câteva realităţi care nu pot fi ignorate, și anume: Organizaţia pentru Hrană şi Agricultură din cadrul Naţiunilor Unite estimează că producţia agricolă globală va trebui să se dubleze până în anul 2050, pentru a acoperi prăpastia dintre cerere şi ofertă, având în vedere că populaţia lumii va ajunge la 9,1 miliarde, cu 34% mai mult decât în prezent. De asemenea, nu putem ignora faptul că aproape o treime din alimentele produse nu sunt consumate, astfel încât în jur de 1,3 miliarde de tone de alimente pe an, în valoare de o mie de miliarde de euro, sunt aruncate. O altă cunoscută a ecuaţiei este legată de faptul că astăzi, în Uniunea Europeană, ne confruntăm cu o criză în sectorul agricol cu accente deosebite în sectorul laptelui şi al cărnii de porc, ceea ce a determinat intervenţia Comisiei Europene. Din păcate, în opinia mea, Comisia a acţionat doar ca un pompier de serviciu stingând un incediu care putea foarte bine să fie prevenit. Nu este mai puţin adevărat faptul că, pe lângă incertitudinile legate de condiţiile climatice cu influenţe majore asupra productivităţii în agricultură, avem de-a face şi cu incertitudini politice, fie doar dacă ne gândim la embargoul impus de Rusia care a provocat dezechilibre majore în condiţiile în care între 30-35% din produsele agricole aveau ca destinaţie piaţa Rusiei. Dacă mai adăugam fenomenul de concentrare masivă a terenurilor agricole în mâinile aşa-zişilor fermieri, fenomen întâlnit cu precădere în ţările din Estul Europei, ne dăm seama cât de complexă poate fi problema aprovizionării cu materii prime la nivelul Uniunii Europene. Totodată, trebuie subliniat faptul că în cele 28 de state membre există aproximativ 12 milioane de agricultori şi alte 4 milioane de persoane care lucrează în sectorul alimentar. De altfel, sectorul agricol şi cel alimentar oferă împreună 7% din totalul locurilor de muncă şi generează aproximativ 6% din Produsul Intern Brut al Uniunii Europene. Cunoscând doar câteva dintre problemele pe care le-am expus mai sus, este evident că trebuie să identificăm soluţiile la acestea, astfel încât cetăţenii europeni și fermierii deopotrivă să aibă parte de hrană de bună calitate, uşor accesibilă, adică la preţuri rezonabile, iar cei care activează în sectorul agricol să fie plătiţi în mod corespunzător pentru munca lor şi, nu în ultimul rând, cu toţii să asigurăm o conservare a mediului înconjurător. Acest lucru presupune însă o cooperare strânsă între toţi actorii de pe piaţa agricolă, fie că vorbim de asociaţii agricole cum este Coceral sau Copa Cogeca şi nu numai, dar şi de Comisia Europeană, astfel încât împreună să putem creiona politici agricole eficiente pentru îndeplinirea obiectivelor de mai sus. În acest context, cred că este important să se instituie mecanisme de monitorizare la nivel european pentru sectorul agricol după modelul monitorului laptelui şi al cărnii ceea ce ar permite Comisiei Europene să intervină din timp pentru a preveni apariţia unor crize pe diverse paliere şi vă dau un exemplu: astăzi avem o criză de supraproducţie în zona sectorului laptelui unde peste 5 milioane de tone de lapte nu pot fi absorbite în piaţă şi asta doar pentru că la nivelul Comisiei Europene s-a stimulat în mod excesiv acest sector ceea ce a dus la o criză de supraproducţie. Cred că o apreciere corectă a numărului de animale şi a producţiei la momentul potrivit ar fi scutit Comisia Europeană de nevoia unei intervenţii de îndată, fie pentru stocarea privată a laptelui, fie pe ceea ce înseamnă reducerea stimulării producţiei de lapte. În concluzie, o aprovizionare strategică cu materii prime la nivelul Uniunii presupune politici eficiente și coerente care să ţină cont de evoluţiile şi tendinţele globale”, a zis Buda.
