Caută
Close this search box.

Vin „Exploratorii”, la HipTrip Travel Film Festival, cu 8 filme inedite

 

himalaya-land-of-women2Ajuns la a treia ediție, HipTrip Travel Film Festival își continuă misiunea de a inspira și încuraja spectatorii să se transforme în visători și chiar în exploratori, fie că vorbim de orașele îndepărtate ale lumii sau de o incursiune pe un tărâm mai puțin prietenos, precum zonele polare sau deșertul.

“În centrul fiecărui film al secţiunii Exploratorii, întâlnim privirea curioasă a celui care vrea să bată cu piciorul noi şi noi drumuri, să vadă cât mai mult, să înţeleagă cât mai bine lumea în care trăieşte. Fie că raţiunile care stau la baza explorărilor lor sunt de ordin etnografic, ecologic, sportiv sau moral, drumul e plin de recompense, pentru cei care se înhamă la aventură, dar şi pentru spectatori”, spune criticul de film Cătălin Olaru, selecționerul festivalului.

Anul acesta, între 27 și 30 octombrie, secțiunea „Exploratorii” din cadrul HipTrip Travel Film Festival aduce la București opt filme provocatoare.

Cu ocazia Zilei Mondiale pentru Patrimoniul Audiovizual, la Cinemateca Union va fi difuzat clasicul Nesfârșita vară / The Endless Summer (SUA; 1966, r: Bruce Brown), cel mai cunoscut film despre surf, un film realizat cu un buget de 50.000 de dolari care a reușit să atragă încasări de peste 35 de milioane de dolari și să stârnească imaginația a generații de pasionați ai acestui sport și nu numai.

Despre Stand Up Paddle în Danemarca aflăm dintr-un documentar premiat la Llanberis Mountain Film Festival. Pe val / Standing on Wather va fi prezentat la București în prezența regizorilor Peter Alsted și Kristoffer Hegnsvad.

standing-on-water2

În cadrul secțiunii Exploratorii descoperim și un documentar despre Ellen Brennan, cea mai bună practicantă din lume a sportului extrem wingsuit flying. Proiecția filmului Ellen Brennan-Femeia pasăre / Looking for exits – Conversation with a wingsuit artist va avea loc în prezența regizorului Kristoffer Hegnsvad.

Regizorul britanic Leon McCarron revine la HipTrip cu o nouă călătorie  extremă. În iarna lui 2014, exploratorii Leon McCaron, Tom Allen și Jose Argento au înfruntat fluviul Santa Cruz. Drumul lor a fost inspirat de jurnalul de călătorie din prima expediție europeană pe cursul fluviului, condusă de Căpitanul FitzRoy în 1834. Ultimii exploratori pe Santa Cruz / The Last Explorers on the Rio Santa Cruz va fi proiectat în prezența regizorului Leon McCarron.

socotra2

Un documentar multi-premiat despre Insula Socotra din Oceanul Indian, cunoscută drept căminul păsării Phoenix, va fi prezentat la Cinemateca Union. Socotra, insula spiritelor / Socotra, the Island of Djinns redă drumul unor localnici care străbat insula.

Hip Trip aduce în România două documentare realizate de cineasta franceză Marianne Chaud: Himalaya, Țărâmul femeilor / Himalaya, Land of Women (un film despre Sking, unul dintre cele mai izolate sătuce din regiunea Zanskar, aflat la peste 4000 de metri altitudine) și Noaptea Nomadă / Nomadic Nights, un film care ne poartă în ținutul îndepărtat Ladakh, unde cunoaștem comunitățile de nomazi care-și duc traiul pe aceste meleaguri .

Cu 5 premii ale publicului în festivaluri internaționale și numeroase alte trofee, documentarul Solidream (Franța, regie: Brian Mathé, Morgan Monchaud, Siphay Vera) spune povestea a trei prieteni care își urmează visul de a străbate lumea pe bicicletă și se aventurează într-o călătorie de 54.000 de kilometri. Ei înfruntă arșița deșertului Atacama și a Marelui Deșert Victoria, străbat Antarctica, îndură umiditatea junglei amazoniene, construiesc o plută ca să vâslească pe Fluviul Yukon, traversează platoul Altiplano din Bolivia și Munții Tian Shan din Kârgâstan.

Worshop de fotografie cu Gabriel George Alexe

Tânărul fotograf Gabriel Alexe s-a specializat în ultimii ani în fotografie stradală, un tip de fotografie de mare notorietate în prezent și din ce în ce mai accesat de pasionații de fotografie, fie ei profesioniști sau amatori. Fotograful va susține un workshop foto în cadrul Hip Trip, pe 30 octombrie.

Pe parcursul workshopului veți afla de la fotograful Gabriel Alexe cum să imortalizați strada și cum să vedeți oamenii dincolo de clădiri, dar și care sunt detaliile tehnice de care trebuie să ții cont atunci când faci fotografie stradală.

Detalii despre festival pe www.hiptrip.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri