Premieră absolută în piaţa românească de artă! O antichitate rarisimă, probabil unică în colecțiile istorice românești de artă, o sculptură antică înfățișând-o pe Afrodita, de tip Pontia, realizată în perioada elenistică a secolului II-I î.e.n., va fi vedeta Licitaţiei Colecţiei Cella Delavrancea de joi, 27 octombrie 2016, ora 20,00, Palatul Cesianu-Racoviţă.

Sculptura provine din colecţia scriitoarei şi pianistei Cella Delavrancea, fiica cea mare a scriitorului Barbu Ştefănescu Delavrancea. Cella, figură emblematică pentru un întreg secol trecut de cultură, pe lângă pasiunea pentru muzică şi scris –  dezvoltată până la stadiul de carieră didactică – nu a fost străină nici de lumea artelor plastice, legând prietenii strânse cu unii dintre cei mai importanți artiști români. A fost marea iubire a lui Nae Ionescu, a concertat cu Enescu, a cochetat cu Caragiale și cu Brâncuși, iar cu Pallady a purtat o îndelungă corespondență romantică, la începutul anilor ’30.

Istoria Torsului dinainte de apartenenţa la colecţia Delavrancea este numai parțial știută. Cunoscut este faptul că acesta a fost achiziţionat de către al treilea şi ultimul soţ al pianistei, Philippe Lahovary (1881-1965), ambasadorul României la Cairo, la începutul anilor ’20, într-una din vizitele sale diplomatice la Paris. Cel mai probabil, opera a decorat saloanele conacului din Slăvitești în care au locuit, în secolul al XX-lea, cei doi soţi.

La 27 ianuarie 1974, Cella Delavrancea realiza testamentul oficial prin care o numea pe poetesa Elena Balamaci, membră a Uniunii Scriitorilor, prietena sa intimă, moştenitoarea întregii sale colecţii, din care a făcut parte şi Torsul antic. După moartea Elenei Balamaci colecția ajunge la fundația dedicată Cellei Delavrancea, iar din 2016 reintră în posesia Veronicăi Liuba, fiica poetesei Elenei Balamaci.

Torsul antic, premieră absolută pentru piața românească de artă, este evaluată între 90.000 – 120.000 €, o estimare conservatoare raportat la prețurile importante pe care asemenea rarități le adjudecă în licitațiile internaționale.

 

148 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

6 + 2 =