Experţii anticipează o posibilă creştere a fluxul imigranţilor din China în Rusia, preconizând că până în anul 2050, chinezii ar putea deveni al doilea cel mai mare grup etnic de pe teritoriul rus, a declarat Zhanna Zayonchkovskaya, specialist în migrare internaţională, citată de Tass.

„Numărul şomerilor din China este mai mare decât întreaga populaţie a Rusiei. Dacă menţinem relaţii diplomatice solide cu China, atunci, consider că până în 2050, chinezii ar putea deveni al doilea cel mai mare grup etnic de pe teritoriul rus, după ce vor depăşi populaţia migratoare din Asia Centrală”, a declarat Zhanna Zayonchkovskaya.

Potrivit Zhannei Zayonchkovskaya, motivul pentru care procesul de creştere a fluxului migrării va avea loc după anul 2030 este faptul că majoritatea tinerilor din Asia Centrală au părăsit deja statele natele pentru a munci sau a studia în ţările vecine.

Tajikistan şi Uzbekistan sunt principalele state ai căror cetăţeni migrează spre Rusia, ucrainenii, de asemenea.

„Dacă ne gândim la alte state de unde ar putea proveni muncitorii imigranţi, nu-mi vine în minte decât China. Rusia va avea nevoie de forţă de muncă străină pentru a asigura dezvoltarea economică”, a adăugat specialistul în migrare internaţională.

Experţii consideră că modificările efectuate în cadrul Legii pensiilor nu vor echilibra situaţia decimării populaţiei muncitoare.

„Creşterea limitei de vârstă a pensiei nu va egaliza valurile demografice, nici nu va rezolva problema lipsei forţei de muncă, ci doar problema Fondului de Pensii, deşi situaţia demografică va rămâne în continuare problematică”, a mai spus Zayonchkovskaya.

116 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

3 + 7 =