Reprezentanții Centrului Internațional Antidrog și pentru Drepturile Omului ( CIADO) au anunțat că se vor implica în alegerile parlamentare, iar  partidele ce vor acorda atenție prin programele lor de guvernare problematicii consumului de droguri, educației civice și culturale, vor avea parte de susținere din partea ONG-ului.

“CIADO, prin programele  Artă Contra Drog sau Tinerii și propriile lor valori, are milioane de participanți în cei 9 ani de existență. Sondajele, cercetările științifice sau programele aplicate/realizate de noi, s-au dovedit în timp, ca fiind cele mai complexe și corecte, ceea ce face ca CIADO să fie unul dintre cele mai respectate și credibile în rândul populației 14-64 ani, dar și cel mai mediatizat ONG din România, în pofida atacurilor unora. Partidele ce vor acorda atenție prin programele lor de guvernare problematicii consumului de droguri, educației civice, culturale și vor înțelege necesitatea consolidării rolului ong-urilor cu “capital” uman și financiar românesc, vor primi sprijinul nostru în alegeri”, se arată într-un comunicat al CIADO.

“Membri voluntari, din cele 47 sucursale ale CIADO ( municipii reședință de județ sau municipii), vor primi acordul / recomandarea noastră de a promova partidele ce îndeplinesc criteriile solicitate de noi. S-a ajuns prea departe! Societatea civilă din România există și este puternică în mijlocul oamenilor, societatea civilă, nu este doar cea a liderilor de la televizor și ce lipsește cu desăvârșire între oameni. Dacă am putea propune oameni pentru demnități publice, ONG-urile ar arunca în aer legea actuală a partidelor politice și ar face-o irelevantă și lipsită de obiect. Legea actuală este limitativă, dar cel mai bine ar fi să o modificăm pe aceasta și nu să venim cu ceva nou care ar afecta şi decredibiliza un sector indispensabil democrațiilor funcționale, sectorul neguvernamental. Chiar dacă nu o spunem prin statut , ONG-urile pot ( nu doar CIADO ) să influențeze deciziile politice și implicit puterea politică. Există think-tank-uri care o fac într-un mod onorabil, deschis și transparent prin diferitele rapoarte de cercetare pe care le publica si in cadrul carora facem recomandari care vizeaza direct influențarea deciziei politice. (Acest lucru se cheamă advocacy dacă este făcut în interes public și nu lobby. Din păcate sunt puține la noi think-tank-urile cu adevărat independente și care au resursele necesare să producă cercetări de calitate care să fundamenteze opțiuni de politici publice precum CIADO”, se mai arată în același comunicat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

2 + 2 =