Caută
Close this search box.

Dosarul Microsoft. Cocoş regretă “din tot sufletul”

Cei patru inculpați din dosarul Microsoft și-au recunoscut vinovăția, luni, la Înalta Curte de Casație și Justiție, unde a avut loc ultimul termen al procesului, Dorin Cocoș susținând că regretă „din tot sufletul” faptele comise și a promis că se va îndrepta ca un „bun român”.

Un complet de cinci judecători de la instanța supremă a finalizat judecarea dosarului Microsoft, în care sunt acuzați oamenii de afaceri Nicolae Dumitru și Dorin Cocoș, fostul ministru Gabriel Sandu și fostul primar din Piatra Neamț Gheorghe Ștefan.

În ultimul cuvânt în sala de judecată, cei patru inculpați și-au recunoscut vinovăția și au spus că regretă ce au făcut, informează Agerpres.

„Jur cu mâna pe inimă că regret din tot sufletul faptele pe care le-am făcut. Nu le mai pot îndrepta, decât printr-o atitudine civilizată, în cazul în care mă veți condamna la muncă în folosul comunității. Îmi pare rău pentru ce am făcut. Nu îmi doresc decât să fiu un om normal. Sigur nu o să mai fac acest lucru, am greșit. Nu am vrut să fac niciodată lucruri de felul acesta, îmi doresc doar să mă îndrept ca un bun român ce sunt”, le-a spus judecătorilor Dorin Cocoș.

Nicolae Dumitru aproape că a izbucnit în lacrimi în timp ce le citea magistraților de pe o foaie realizările sale. „Am construit o societate care de 23 de ani lucrează fără să aibă afaceri cu statul. Am creat peste 5.000 de locuri de muncă. Îmi exprim regretul profund pentru ceea ce am făcut. Simt că mi-am dezamăgit familia, prietenii și cunoscuții. Am doi băieți. Doresc să repar răul făcut”, a declarat Nicolae Dumitru.

Și fostul primar Gheorghe Ștefan și-a recunoscut vinovăția, deși el a refuzat acest lucru în timpul anchetei de la DNA: „Mă consider vinovat. Din afacerea Microsoft nu am pretins și nu am primit bani. Vorbesc cu mâna pe Biblie. Sunt vinovat pentru că am exercitat influență asupra lui Gabriel Sandu. Vreau să colaborez cu organele judiciare, să vedem unde au ajuns banii. Merit o pedeapsă. Regret ce am făcut. Dacă aș fi știut legile, nu aș fi ajuns în fața dumneavoastră”, le-a spus Gheorghe Ștefan magistraților.

Fostul ministru Gabriel Sandu a anunțat în sala de judecată că a depus un denunț la Departamentul de Justiție din SUA și la Ministerul Justiției din Austria, în care i-a reclamat pe directorii de la Microsoft, dar și pe membrii grupării conduse de Claudiu Florică.

„Eu nu înțeleg cum o grupare care a păgubit statul român cu 200 milioane de euro are impunitate, iar eu nici măcar circumstanțe. Până la urmă, înțeleg că eu sunt singurul vinovat, deși am încercat să fac totul legal. Ar fi trebuit să aduc aici toate documentele și să fac denunțurile necesare pentru a fi judecați cei 10 miniștri”, a susținut Gabriel Sandu.

Fostul ministru a fost întrerupt de președintele completului de judecată, care l-a rugat să explice cum a primit peste 2 milioane de euro într-un offshore și ce a făcut cu acești bani.

„Recunosc ce am făcut. Recunosc că am primit 2 milioane euro și i-am folosit la plata campaniei electorale”, a fost răspunsul dat de Gabriel Sandu.

La rândul lor, avocații au cerut judecătorilor să mențină condamnările date de prima instanță, mai ales că trei dintre cei patru inculpați și-au recunoscut vinovăția.

Urmează ca instanța să anunțe sentința definitivă în acest proces.

În luna martie, trei judecători de la instanța supremă au aplicat pedepse în cuantum redus în acest dosar: Nicolae Dumitru — 1 an și 6 luni închisoare cu suspendare, Gabriel Sandu — 2 ani cu executare, Dorin Cocoș — 2 ani cu executare, Gheorghe Ștefan — 3 ani cu executare. În plus, magistrații au dispus confiscarea următoarelor sume: un milion de euro de la Dumitru Nicolae, 2.196.035 euro de la Gabriel Sandu, 3.700.000 euro de la Dorin Cocoș, 3.996.360 euro de la Gheorghe Ștefan.

Sentința a fost atacată cu apel atât de către inculpați, cât și de procurorii anticorupție. În motivarea deciziei, judecătorii au explicat că Dorin Cocoș, Nicolae Dumitru și Gabriel Sandu au beneficiat de pedepse mici, deoarece au făcut denunțuri în cursul urmăririi penale și și-au recunoscut vinovăția în fața instanței, iar pentru fostul primar din Piatra Neamț Gheorghe Ștefan se va aplica principiul „proporționalității” în raport cu ceilalți inculpați, chiar dacă el nu și-a recunoscut faptele în timpul procesului.

Un alt motiv invocat de magistrați pentru aplicarea unor pedepse reduse în acest dosar este că beneficiarii reali ai unor sume exorbitante din contractele cu licențe Microsoft au fost Florică Claudiu și Dinu Pescariu, cei care au avut doar calitatea de martori denunțători la DNA.

Potrivit DNA, contractul-cadru de închiriere de licențe Microsoft din 15 aprilie 2004 ar fi fost încheiat în condiții oneroase pentru bugetul de stat, asigurând posibilitatea deturnării unui discount de circa 47% acordat de firmă în considerarea Guvernului României și, implicit, permițând plata unor comisioane către persoanele implicate.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri