Dan Andronic candidează pentru Camera Deputaţilor, din partea PMP, a anunţat într-o emisiune televizată cel care patronează Evenimentul zilei și Capital.

El este pe primul loc pe listele PMP pentru județul Giurgiu. Dan Andronic este un apropiat al lui Traian Băsescu şi propunerea i-a făcut fostul preşedinte nu mai devreme decât marţi, 25 octombrie.

Dan Andronic povesteşte că a avut la dispoziţie doar o oră pentru a de hotărî. Pe listă de la Giurgiu va ocupa primul loc la Camera Deputaţilor.

“Mi-a spus că nu e un fotoliu sigur, ci că e un loc cu bătaie. I-am zis că, de când ne știm ne tot batem, așa că ne mai batem o dată. Nu am de gând să renunț la pasiunea mea – gazetăria și îmi voi scrie editorialele direct din Parlament. Primul proiect la nivel național va viza revigorarea presei și a culturii, în special a vânzărilor de carte. Iar pentru Giurgiu, sunt atât de multe de făcut…”, a declarat Andronic angajaţilor săi de la Evenimentul zilei.

Judecat pentru constituire de grup infracţional organizat

În mai 2016, omul de afaceri Remus Truică, prințul Paul și Dan Andronic au fost trimiși în judecată, alături de alte persoane, de procurorii Direcției Naționale Anticorupție, în dosarul ”Ferma Băneasa”. Andronic, consultant politic și jurnalist, este acuzat de constituire de grup infracțional organizat, în forma aderării, și complicitate la trafic de influență, în formă continuată.

Potrivit procurorilor, prin activitatea infracțională desfășurată s-a reușit retrocedarea abuzivă a Pădurii Snagov, cauzându-se un prejudiciu în dauna statului român de 9.523.769 euro, precum și a fermei regale Băneasa, cu un prejudiciu în dauna statului român de 135.874.800 euro. Ambele sume, totalizând 145.398.569 euro, reprezintă și un folos necuvenit pentru prințul Paul, Remus Truică și asociații acestuia în grupul infracțional.

Procurorii au instituit măsura sechestrului asigurător asupra mai multor bunuri mobile și imobile aflate în proprietatea a 12 inculpați, iar dosarul a fost trimis spre judecare Curții de Apel Brașov.

155 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here