Caută
Close this search box.

Ministrul german de externe: trăim vremuri mai periculoase decât Războiul Rece

Perioada actuala este mai periculoasă decât Războiul Rece, a declarat astăzi șeful diplomației germane, Frank-Walter Steinmeier, pentru cotidianul Bild, pe fondul tensiunilor crescute dintre Statele Unite și Rusia, scrie AFP.

„Este o iluzie să credem că este vechiul Războiul Rece. Aceste momente sunt diferite, mai periculoase”, a afirmat ministrul german de Externe.

„Pericolul unei confruntări militare este unul considerabil”, spune și fostul diplomat german Wolfgang Ischinger, fost mediator al OSCE pentru Ucraina, citat în același ziar. „Acest pericol nu a fost niciodată atât de important în ultimele decenii, iar încederea între Vest și Est niciodata atât de slabă”, a adaugat el.

Statele Unite au suspendat la începutul săptămânii discuțiile cu Rusia privind o încetare a focului în Siria și au acuzat, vineri, Moscova de crime de război în orașul sirian Alep.

Relațiile dintre cele două țări s-au înrăutățit progresiv de la anexarea Crimeei de către Rusia, în anul 2014.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri