Caută
Close this search box.

Nicuşor Dan, lui Liviu Dragnea: „Îi amintesc că este condamnat penal definitiv”

 

Liderul USR Nicușor Dan îi răspunde pe Facebook lui Liviu Dragnea, după ce acesta la acuzat că partidul pe care îl conduce ar strânge semnături cu ajutorul PNL.

„Președintele PSD Liviu Dragnea ne-a acuzat că strângem semnături cu ajutorul PNL. Am doar câteva precizări:

  1. Domnul Dragnea ar trebui să-și amintească că la Direcția Națională Anticorupție este un dosar în lucru privind falsificarea semnăturilor pe listele de susținere a unor candidați la alegerile locale din București. În denunțul care a dus la deschiderea dosarului sunt amintite și PSD și PNL;
  2. Domnul Dragnea vorbește de funie în casa spânzuratului. Îi amintesc că este condamnat penal definitiv pentru infracțiuni în legătură cu fraude electorale;
  3. Îi amintesc, din nou, domnului Dragnea că PSD este co-autor al unei legi vădit anti-democratice prin care este restricționat dreptul constituțional de a fi ales prin impunerea unui prag aberant de semnături necesare partidelor sau candidaților independenți pentru a candida;
  4. Uniunea Salvați România strânge semnături pe bune, în stradă, prin propriile forțe. Nu le falsifică prin birouri, nu copiază baze de date cu CNP-uri, așa cum fac vechile partide de 25 de ani.

Îi rog pe toți cei care doresc să vadă în Parlament politicieni integri care cred că politica este un serviciu în slujba cetățenilor, nu o cale de îmbogățire prin furt, să vină se semneze pentru Uniunea Salvați România”, a scris Nicușor Dan, pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri