Cel puţin 59 de persoane au fost ucise şi alte 100 rănite după ce bărbaţi înarmaţi care purtau veste cu explozibili au luat cu asalt o academie de poliţie din Pakistan şi au luat ostatici, au declarat oficiali din cadrul Guvernului, citaţi de Reuters online.

Incidentul a avut loc în oraşul Quetta. Peste 200 de cadeţi se aflau în imobil luni seară, când a avut loc atacul, au spus oficiali. Unii dintre ei ei fost luaţi ostatici în timpul atacului, care a durat cinci ore. Majoritatea celor morţi erau cadeţi de poliţie.

„Militanţii au venit direct în baraca noastră. Ei au dat buzna şi au început să tragă focuri de armă în gol. Am început să ţipăm şi să fugim”, a spus un supravieţuitor al asaltului.

Mir Sarfaraz Bugti, ministrul de Interne al provinciei Baluchistan cu capitala la Quetta, a spus că indivizii au atacat un cămin din cadrul instituţiei în timp ce cadeţii dormeau.

„Doi atacatori s-au aruncat în aer, iar al treilea a fost împuşcat mortal de echipajul special”, a adăugat Bugti. Anterior, oficiali spuneau că erau între cinci şi şase atacatori.

Un fotograf  Reuters aflat la faţa locului a spus că autorităţile transportau trupul unui adolescent care ar fi fost atactorul împuşcat mortal de forţele de ordine.

Atacul nu a fost deocamdată revendicat, dar un comandant militar din Baluchistan, generalul Sher Afgun, a declarat că unele apeluri telefonice interceptate sugerează că atacul ar fi comis de gruparea militantă sunnită Lashkar-e-Jhangvi (LeJ).

62 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

8 + 1 =