Spaima gangsterilor din Bucureştiul postbelic a fost Eugen Alimănescu, cel pe care presa vremii îl făcuse celebru numindu-l, cu venerație, „Comisarul de Fier”. Alimănescu l-a inspirat pe Sergiu Nicolaescu în momentul în care a creat personajul comisarului Moldovan, alături de Gheorghe Cambrea, unchiul său, care era de asemenea comisar. „Mâinile sus! Cine mişcă, nu mai mişcă!”, replică folosită şi de Moldovan, îi aparţinea de fapt comisarului Alimănescu. Presa vremii a fost foarte generoasă cu Eugen Alimănescu, comisarul-șef care i-a vânat pe şefii crimei organizate. Pe 15 octombrie 1945, „Universul” relata: „Comisarul-șef Eugen Alimănescu – pe capul căruia bandiții au pus un premiu de câteva milioane – a reușit într-un interval de patru luni să aresteze peste 1.000 de spărgători, aparținând a 40 de bande care au jefuit lucruri în valoare de patru miliarde de lei și 400 de victime au putut fi despăgubite. Pentru energia și curajul cu care comisarul-șef Alimănescu a dus acțiunea de stârpire a bandiților, domnul secretar general Levente Mihai a dispus ridicarea sa la gradul de șef de poliție”. Conform biografiei sale oficiale, Alimănescu s-a născut pe 26 iulie 1916, la Slatina.
În cel de al Doilea Război Mondial, a fost pe frontul de Est, în cadrul operațiunilor militare din URSS, unde a slujit Armata Română într-o unitate de transmisiuni. Iar acolo, în condițiile aspre de front, a dobândit o pregătire militară deosebit de riguroasă. Revenit acasă, a cerut să fie admis în forțele de ordine din București. Ajuns comisar-șef la Prefectura Poliţiei Capitalei, primește sarcina de a se ocupa de supravegherea cartierelor Ferentari, Sebastian și Rahova. Odată ajuns comisar-șef, Alimănescu a înființat Brigada „Fulger”, un grup operativ compus din 22 de tineri agenți atent selectați chiar de el.
Oamenii lui Alimănescu au adoptat adeseori „soluția finală”: lichidarea fizică a celor mai periculoși gangsteri ai vremii. Privitor la metodele „neortodoxe” ale Brigăzii „Fulger”, istoricul Dan Falcan a declarat la un moment dat: „Îi omorau pe loc, chiar dacă se predau, mai ales când era vorba despre criminali sau tâlhari notorii. În rapoartele brigăzii se menționa că fie au vrut să fugă de sub escortă fie ar fi deschis focul asupra polițiștilor”.Altfel spus, echipa lui Alimănescu băgase groaza printre marii infractori ai vremii pentru că nu lua „prizonieri” ci făcea tot posibilul să-i provoace pe tâlhari să scoată pistolul. De obicei acesta era și ultimul gest din viața lor: agenții îi lichidau instantaneu, sub pretextul legitimei apărări. Din păcate pentru el, Alimănescu a murit exact în acelaşi mod. Arestat de comunişti, a fost lichidat pe drumul către una dintre închisorile ţării, iar cadavrul său a fost aruncat din tren.
