Caută
Close this search box.

În România nu poate exista contorizare inteligentă la sate

Rezultatele proiectelor pilot de contorizare inteligentă arată că instalarea de echipamente de smart metering are sens economic numai în mediul urban, a anunţat Emil Calotă, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE). Analiza cost-beneficiu arată că pe zona rurală investiţia este ne-economică.

ANRE va lansa în 2017 propunerea de plan naţional pentru contorizare inteligentă, dar este deja limpede că România nu poate ajunge la un grad de contorizare inteligentă de 80% a consumului de electricitate, până în 2020, aşa cum impun normele europene.

În intervalul 2015-2016, companiile de distribuţie a energiei electrice au desfăşurat 40 de proiecte pilot, în cadrul cărora au fost instalate contoare inteligente la aproape 300 de mii de consumatori. Investiţiile totale au fost de 137,49 de milioane de lei, a informat Emil Calotă, care a mai exprimat două dintre concluziile acestor doi ani:

contorul inteligent nu este bine primit de consumatori

companiile nu au făcut suficient pentru a explica de ce un contor inteligent este foarte necesar, practic şi util consumatorului final.

Înregistrează și transmite consumul, zilnic

“Sunt mulţi operatori care gândesc că acest contor inteligent îi ajută doar pentru a citi consumul în timp real, pentru a diminua furturile şi pierderile comerciale din reţea şi atât”, a spus Calotă, care a insistat asupra necesităţii ca operatorii de distribuţie să explice clienţilor care sunt beneficiile pentru ei.

Conform ANRE, contorul din Sistemul de Măsurare Inteligentă (SMI) va trebui să permită transmiterea către clientul final şi către terţi a citirilor periodice din sistem, inclusiv evoluţia indexurilor aferente consumului, şi să aibă capacitatea de stocare a datelor pentru o anumită perioadă de timp. Înregistrarea şi transmiterea datelor de consum trebuie realizată zilnic.

Clientul îți poate modifica planul tarifar orar în fiecare lună

De asemenea, contorul trebuie să permită transmiterea de la distanţă a datelor către operatorul de distribuţie, lucru care va permite eliminarea deplasării pentru citire. Tot de la distanţă se va realiza şi actualizarea softului intern al contorului atunci când este necesar, ca şi actualizarea tipurilor de tarife conform reglementărilor sau prevederilor contractuale. Pentru clientul final, aceasta înseamnă că poate modifica planul tarifar orar în fiecare lună, în funcţie de consumul realizat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri