Negocierile dintre reprezentanții Federației Sanitas și cei ai Ministerului Sănătății au eșuat, ca urmare greva generală va continua, informează organizația sindicală printr-un comunicat.

„Negocierile Federației Sanitas cu Ministerul Sănătății au eșuat, cu toate că 75.000 de angajați din sistemul sanitar au intrat astăzi în grevă generală. Inflexibilitatea manifestată reflectă de fapt lipsa de interes a guvernanților pentru a găsi soluții fiabile la solicitările Sanitas (…) Greva generală va continua și facem un apel către toți colegii să nu se lase intimidați…”, afirmă sindicaliștii.

Potrivit acestora, nemulțumirile transmise reprezentanților ministerului au rămas fără răspuns, iar în Parlament au fost respinse toate amendamentele privind OUG nr. 20/2016 depuse de reprezentanții Federației, precizează Agerpres.

„Toate nemulțumirile transmise astăzi de către oamenii din Sănătate au rămas fără răspuns. Mai mult, la întâlnirea de lucru a comisiilor reunite de Buget, Finanțe, Bănci — Muncă și Protecție Socială din cadrul Camerei Deputaților, reprezentanții guvernului tehnocrat au respins categoric toate amendamentele privind OUG nr. 20/2016 depuse de reprezentanții SANITAS și au declarat că greva generală declanșată de SANITAS este ilegală. Le reamintim domnilor tehnocrați că doar justiția se poate pronunța asupra legalității grevei generale și considerăm că datoria lor este aceea de a găsi soluții pentru angajații unui sistem și așa vitregit de ani de zile”, se mai menționează în comunicat.

164 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here