Caută
Close this search box.

Sebastian Ghiță s-a prezentat cu probe la Parchetul General

Deputatul Sebastian Ghiță s-a prezentat marți la Parchetul General, susținând că a venit să depună probe în dosarul în care s-a autodenunțat pentru că ar fi falsificat raportul de expertiză privind teza de doctorat a șefei DNA, Laura Codruța Kovesi, informează Agerpres.

„Nu este niciun act de răzbunare. Cât timp suntem cercetați și verificați în cadrul legii, nu cred că zicem nimic. Când se măsluiesc și se falsifică probe, trebuie să spunem ceva. Un procuror nu are voie să facă lucrul acesta”, a declarat Sebastian Ghiță ca răspuns al unei întrebări privind autodenunțul său.

Sebastian Ghiță a mers la Înalta Curte de Casație și Justiție, unde se judecă unul dintre dosarele în care este acuzat de corupție și a reluat subiectul prezenței sale la Parchetul General.

„Am depus niște documente în sprijinul afirmațiilor mele care vizează participarea mea la acele întâmplări din 2012”, a spus Sebastian Ghiță, subliniind că îi va fi ușor procurorului de caz să stabilească ce persoane trebuie audiate în acest caz.

„Nu cred că vreunul dintre noi este deasupra legii și nici doamna Kovesi nu se poate așeza deasupra legii, chiar dacă o bună perioadă de timp a încercat să ne convingă de faptul că imensa putere a dânsei trebuie să facă pe toți din România să ne temem și să nu vorbim niciodată despre ce s-a întâmplat”, a mai declarat deputatul.

Săptămâna trecută, Ghiță a depus la Parchetului General un autodenunț, în care arată că el și mai mulți demnitari ai statului român au falsificat și măsluit raportul tehnic de expertiză prin care s-a stabilit că șefa DNA nu a plagiat în teza de doctorat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri