Sindicaliștii din Poșta Română au încetat activitatea în mai multe puncte de lucru din București și din țară după ce negocierile cu reprezentanții companiei au eșuat miercuri seară, a declarat joi, Ionel Oțelea, secretar general al Sindicatului Lucrătorilor Poștali din România (SLPR), pentru Agerpres.

Potrivit lui Oțelea, în prezent se face o centralizare a numărului de sindicaliști care participă la această formă de protest însă informațiile disponibile la acest moment indică faptul că activitatea este întreruptă în cel puțin 20 de mari oficii poștale din Capitală. De asemenea, Ionel Oțelea a precizat că sindicaliștii vor participa la eventuale negocieri cu reprezentanții conducerii companiei, în cazul în care vor fi invitați.

Sindicaliștii din Poșta Română au pichetat miercuri dimineață, începând cu ora 10:00, sediul central al companiei, nemulțumiți de propunerile venite din partea conducerii companiei, care condiționează majorările salariale de concedieri. Ulterior în cursul zilei de miercuri aceștia au intrat la negocieri cu directorul companiei, Alexandru Petrescu.

În context, Petrescu a declarat miercuri seară, că negocierile avute ieri cu sindicaliștii s-au desfășurat „într-o notă realistă” în raport cu capacitatea companiei de a susține creșteri salariale, iar acestora le-au fost prezentate „mai multe variante și ipoteze economice”.

„Există un dialog intens între echipa de management și sindicate, iar negocierile pentru soluționarea cererilor avansate de Sindicatul Lucrătorilor Poștali din România (SLPR) sunt în curs. Discuțiile se desfășoară într-o notă realistă vizavi de capacitatea companiei de a susține creșteri salariale. În orice caz, principiul pe care îl propunem este că cei ce au salariile cele mai mici să poată primi cât mai mult din sumă identificată legal pentru a susține o creștere salarială, coroborat cu alte măsuri de optimizare și eficientizare a activității companiei”, a precizat directorul general al Poștei Române.

În data de 27 septembrie, Sindicatul Lucrătorilor Poștali din România a organizat o acțiune de protest solicitând majorarea salariului cu 200 de lei. Aceștia au amenințat cu încetarea lucrului la începutul lunii noiembrie în cazul în care cererea lor nu va fi soluționată. Majorarea salarială solicitată de 200 de lei brut însemna un efort pentru companie de 5 milioane de lei lunar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

5 + 9 =