În 1998, în Legea minelor din România a fost introdusă discret, chiar ciudat de discret, pe lângă categoriile de zăcăminte cunoscute – petrol, gaze naturale, cupru, aur etc. – şi o categorie despre care, până atunci, se susţinea că nu există în ţara noastră: ”pietre preţioase”. Păi, dacă nu sunt, de ce apar oficial în legislaţie? Pentru că… ele există! Da, avem zăcăminte de diamante în zona Iaşi-Botoşani! Cât de bogată este, de fapt, România şi noi nu ştim?
La începutul lunii octombrie 2013 în satul Izvoarele, judeţul Galaţi, a izbucnit o răscoală din cauza… cutremurelor. Zi de zi se înregistrau aici zeci seisme de suprafaţă, de 2 până la 3 grade Richter, însoţite de zgomote sinistre care i-au îngrozit pe localnici. Pentru că oficialităţile dădeau neputincioase din umeri, oamenii au blocat, într-o noapte, traficul de pe drumul ce strabate satul, pentru a obliga oficialităţile să oprească industria extractivă, respectiv petrol, care se află la nord de sat. Localnicii aveau o teorie halucinantă privind sursa cutremurelor. ”Domnule, ei nu mai extrag ţiţei, au dat de un zăcământ de diamant pe care vor să îl spargă, de aceea au început aceaste cutremure. Emil Constantinescu a vândut aceste diamante străinilor. Dacă nu se termină cu forările, cutremurele ne dărâmă casele”, era de părere Daniel Zaharia (34 de ani), susţinut de toată comunitatea postată în milocul drumului. Desigur, informaţia părea trasă de păr rău de tot, pentru a putea fi luată în seamă.
Zăcământul se întinde din Moldova, în Siberia
În fine, sursa cutremurelor de la Izvoarele a rămas, oficial, un mister până în ziua de azi. Menţionom doar că, la un moment dat, fostul director al Institutului Geologic, Ştefan Marincea, a făcut publică o informaţie conform căreia cutremurele ar putea avea drept cauză industria extractivă din zonă. A doua zi a fost destituit.
Plecând de la ”fenomenul Izvoarele”, întrebările privind ipoteticele zăcăminte de diamant a fost ocolită subtil de geologi. Majoritatea acestora nu au spus nici că există, nici că nu există. Adică la întrebarea: ”Avem zăcăminte de pietre preţioase?” dădeau răspunsuri de genul: ”Mâine ar putea să plouă!”
O sursă din serviciile secrete a pus însă degetul pe rană şi a spus, ferm, că există un zăcământ uriaş de pietre preţioase care pleacă din estul Moldovei şi ajunge până în nordul Rusiei, respectiv Siberia.
Tot în toamna anului trecut a izbucnit scandalul proiectului de modificare a Legii minelor. Cu această ocazie a ieşit la iveală că ea conţine sintagma: ”pietre preţioase”. Adică diamante! Păi, are România diamante şi noi nu ştiam?
Statul român ştia de ”pietre preţioase” încă din 1998
În fine, Agenţia Naţională a Resurselor Minerale (ANRM) a răspuns, în mod miraculous, pe această temă: ”Este adevărat că în evidenţa centralizată a Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale nu au existat şi nu există încă(!) zăcăminte de pietre preţioase. Această sintagmă (”pietre preţioase” – n.n.) a fost introdusă prin Legea Minelor nr. 61/1998 datorită faptului că, la momentul elaborării acestui act normativ, s-a apreciat că nu poate fi exclusă posibilitatea ca, în formaţiunile geologice din fundamentul platformei moldoveneşti, zona Iaşi-Botoşani, să existe roci potenţial purtătoare de asemenea mineralizaţii”.
În acest răspuns este străveziu faptul că statul român ştia încă din anul 1998, pe când preşedintele României era geologul Emil Constantinescu, că în zona Iaşi-Botoşani există un zăcământ de diamante. Adică moldovenii de la Izvoarele, chiar dacă sunt doar ciobani din tată în fiu, nu băteau câmpii când spuneau că în zonă ar exista zăcăminte de diamant…
Secretul nestematelor din Siberia a fost dezvăluit în 2012
În anul 2012 Rusia a anunţat că se pregăteşte să exploreze un zăcământ uriaş de diamante care ar putea alimenta piaţa globală pentru următorii 3.000 de ani.
Cantitatea estimată depăşeşte de peste zece ori volumul tuturor celorlalte zăcăminte descoperite în prezent în lume.
Kremlinul ştia de existenţa zăcământului încă din anii ’70 însă abia în 2012 a invitat presa pentru a anunţa oficial începrea lucrărilor de explorare. Secretul a fost păstrat timp de patru decenii în parte, din cauza pieţei extrem de ermetice care a adus administraţiei sovietice profituri uriaşe, în parte din cauza industriei de diamante artificiale.
Un răspuns
Pentru cautarea diamantelor este necesar detinerea de cunostinte suficiente pentru a nu oierde timp si bani.Daca exista sau nu diamante in Romania asta o stiu doar expertii.Diamantul a fost descoperit pe planeta noastra in roca de Kimberlita,Ongonita si intro roca din Guiana franceza care nu mai stiu cum se numeste.Am vazut articole care asociaza unele minerale indicatoare care dau indicii cum ca pot fi diamante inprejur dar nu e chiar asa .Rutilul,piropul,ilmenita ,Geikielita sant niste minerale care pot fi studiate pentru determinarea conditiilor in care s-au cristalizat pentru determinarea vitezei cu care oxigenul a traversat lava de Kimberlita in timul proceselor de explozie vulcanica si cat timp a durat racirea rocii care contine sau nu diamante.Si acele indicii pe care le ofera indicatorii sant secrete ale marilor companii exploatatoare de diamante.