Caută
Close this search box.

Trei spectacole TNB în FNT

intre-noi-e-totul-bine-3

Festivalul Național de Teatru ( FNT ), aflat la cea de-a 26-a ediție, își deschide oficial porțile, vineri, 21 octombrie, la Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti, începând cu vernisajul expoziţiei-document, de la ora 18:00, dedicată marelui dansator şi coregraf Gigi Căciuleanu, și continuând cu unul dintre cele 3 spectacole TNB selecționate în cadrul festivalului.

De la ora 21:00, publicul este aşteptat în Sala Pictura, unde va putea urmări „O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopţii”, unul din cele trei spectacole TNB selecţionate în FNT. Fiecare spectacol va avea câte două reprezentaţii în festival și, astfel, acest minunat spectacol al TNB poate fi vizionat și sâmbătă, 22 octombrie, de la ora 17:00.

Spectacolul „O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopţii” este realizat după un roman de Mark Haddon, în regia tânărului Bobi Pricop şi remarcabila scenografie a lui Adrian Damian, la care se adaugă costumele Lilianei Cenean. Spectacolul s-a bucurat de un real succes, atât la sediu cât şi în turneu, talentaţii interpreţi – Ciprian Nicula, Emilian Oprea, Ana Ciontea, Carmen Ungureanu, Rodica Ionescu – fiind răsplătiţi cu premii, nominalizări şi aplauze. De curând, spectacolul a primit nu mai puţin de trei premii la Festivalul de Teatru Scurt de la Oradea (FITO 2016), conferite pentru Cel mai bun Spectacol, pentru Cea mai bună Regie şi lui Ciprian Nicula pentru Cel mai bun Actor, informează un comunicat de presă al FNT remis MagnaNews.

„Duminică, 23 octombrie, începând cu ora 19:00 şi luni, 24 octombrie (o premieră în felul ei, niciodată până acum spectacolul nu s-a jucat într-o zi de luni!), de la ora 21:00, veţi putea urmări excepţionalul spectacol “Între noi e totul bine” de Dorota Masłowska, în regia lui Radu Afrim, cel de-al 4-lea spectacol al regizorului la TNB, după „Avalanşa”, „Hoţi” şi „Năpasta”. Remarcabila scenografie a spectacolului este creată de Irina Moscu. În distribuţie actori bine-cunoscuţi, mai greu de recunoscut de la prima vedere, în creaţii surprinzătoare: Dorina Chiriac, Marius Manole (Premiul Galei UNITER 2016 pentru Cel mai bun Actor în rol secundar!), Liliana Ghiţă, Natalia Călin, Istvan Teglas, Cezar Antal, Florentina Ţilea. Un memento dar şi un serios semnal de alarmă, ţesut în textura unei comedii negre de cea mai bună calitate, agrementată scenic prin momente de music-hall, travestiuri, compoziţii şi întorsături de situaţie abil conduse regizoral”, se mai arată în comunicatul de presă.

Sâmbătă, 29 octombrie, de la ora 19:00 şi duminică 30 octombrie, de la ora 20:00, la Sala Atelier, programul festivalului vă dă întâlnire cu L’Om DAdA, cel de-al doilea spectacol coregrafic semnat de reputatul artist Gigi Căciuleanu la TNB, după caragialianul „D’ale noastre”. Doi interpreţi excepţionali, actori şi dansatori, într-un şir de revelaţii şi surprize; de data aceasta marele artist coregraf este în scenă, actor în toată puterea cuvântului. Spectacolul este produs sub auspiciile Centrului de Cercetare şi Creaţie Teatrală „Ion Sava”, în colaborare cu „Gigi Căciuleanu Romania Dance Company” şi Fundaţia „Art Production”, cu sprijinul Institutului Cultural Român şi reprezintă o interpretare artistică liberă, provocatoare, a spiritului dadaist la centenar.

Începând de luni, 17 octombrie, Pasajul Universităţii a redevenit, pentru două săptămâni, Pasajul FNT. Acolo, pot fi obținute informații despre tot ce se întâmplă în FNT: spectacole, distribuţii, realizatori, unde mai sunt bilete şi cum se pot cumpăra, vernisajele expoziţiilor şi lansările de carte, adresele teatrelor, apreciază organizatorii,  informaţii care să-i faciliteze spectatorului participarea la Festivalul Naţional de Teatru.

Photo credits: Florin Ghioca, TNB

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri