Caută
Close this search box.

Un cetăţean român a fost răpit în sudul Nigeriei

 

Un inginer român a fost răpit în sudul Nigeriei de indivizi înarmaţi rămaşi neidentificaţi, afirmă surse citate de publicaţia nigeriană Daily Post.

Incidentul a avut loc luni seară pe un şantier pentru construirea căii ferate, în apropierea satului Owa Oyibo, situat în provincia Agbor, în sudul Nigeriei.

Indivizi înarmaţi au atacat un grup care escorta cetăţeni străini, reuşind să răpească un inginer român.

Autorităţile nigeriene au confirmat incidentul armat şi răpirea, precizând că a fost lansată o operaţiune de căutare şi salvare a ostaticului.

Ambasada României în Nigeria a cerut autorităţilor nigeriene să depună toate eforturile pentru salvarea cetăţeanului român.

În sudul Nigeriei există, din anii 1990, un conflict între grupuri locale care se opun exploatării resurselor petroliere de către companii occidentale şi serviciile de securitate. Începând din anul 2004, numeroşi angajaţi ai companiilor occidentale au fost răpiţi, fiind în general eliberaţi după plata unor răscumpărări.

Ministerul Extern Român confirmă informaţia şi precizează că familia românului răpit a fost infotmată. Totodată a fost instituită o celulă de criză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri