Caută
Close this search box.

Pacea în lume, mai puțin sigură în 2016

Lumea a devenit ceva mai puțin pasnică în 2016 față de anul precedent – cu 0,79 la sută, precizează, cu exactitate matematică, raportul anual al Global Peace Index, elaborat de Institutul pentru economie si pace (IEP), care are sedii în cinci metropole ale lumii între care New York și Bruxelles. Documentul susține că doar 37 de state din cele 163 luate în calcul nu au fost afectate de terorism și numai zece țări din lume nu sunt implicate direct în război. Cele zece țări neimplicate direct în conflicte armate, conform studiului, sunt Botswana, Chile, Costa Rica, Japonia, insulele Mauriciu, Panama, Qatar, Elvetia, Uruguay și Vietnam.

Deteriorarea situației mondiale se datorează în principal evoluțiilor din Orientul Mijlociu și nordul Africii, lipsei unei soluții la criza refugiaților și terorismului, apreciază raportul. În decurs de un deceniu, fenomenul terorist  s-a extins considerabil și numai în ultimii cinci ani numărul actelor teroriste a crescut de peste trei ori. Numărul victimelor acțiunilor teroriste este astăzi de peste 30 000 pe an. Impactul violenței asupra economiei mondiale în 2015 a fost de 13 600 miliarde de dolari, adică 13,3 la sută din PIB-ul planetei.

IEP a întocmit și un Global Peace Index, care își propune sa cuantifice “starea de pace” a fiecărei țări de pe glob, conform unor criterii stabilite în cadrul Institutului. Clasamantul astfel stabilit pentru 2016 situează România pe un ingrat loc 31, din 36 de state europene, țara noastră fiind urmată, în această ierarhizare, între altele, de Muntenegru, Albania si R. Moldova.

În domeniul înarmărilor, se constată pe de o parte sporirea cheltuielilor de apărare la nivel global, iar pe de alta parte o diminuare a efectivelor militare ale statelor.

Interesant este, În context, ca, exprimându-se la numai o zi distanță, liderul Rusiei și secretarul general al NATO au facut declarații surprinzător de similar, prin care au dat asigurări ca nu doresc un conflict ar deschis între cele două părți.

Luând cuvântul la, la 28 octombrie, le Soci, în fața Clubului internaţional de dezbateri Valdai, președintele Rusiei, Vladimir Putin a declarat: “Rusia nu are intenția să atace pe nimeni. Este foarte absurd. Este inimaginabil, nebunesc și complet nerealist. Europa singură are 300 de milioane de oameni. Toţi membrii NATO împreună cu SUA au o populație totală de 600 de milioane, probabil. Dar Rusia are doar 146 de milioane. Este pur și simplu absurd să concepi asemenea gânduri.”

În ziua următoare, Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, a declarat pentru BBC că Organizația Tratatului Atlanticului de Nord nu caută confruntarea cu Rusia și că în niciun caz nu vrea un alt Război Rece. Declarația oficialului NATO a venit în urma întrebărilor legate de scopul celor 4.000 de militari în Europa de Est și de îngrijorările ca această mișcare de deplasare a forțelor militare la granițele cu Rusia să nu ducă la izbucnirea unui conflict. Stoltenberg a precizat însă că singurul scop este prevenirea și nicidecum provocarea unui conflict și că în ciuda tensiunilor actuale, alianța militară nu vede Rusia ca pe o amenințare.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri