Caută
Close this search box.

Părinţii a două victime din „Colectiv”, plângeri penale împotriva lui Victor Ponta, Raed Arafat şi Nicolae Bănicioiu

 

Părinţii a doi tineri decedaţi în incendiul din clubul Colectiv, Eugen Iancu şi Jean Chelba, au depus, marţi dimineaţă, la Parchetul General plângeri penale pe numele mai multor persoane, printre care cele ale şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, şi a fostului ministru al Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu.

„Vrem să se continue anchetele. Avem procese, avem anchete cu ceea ce s-a întâmplat până la uşa Colectiv, cine e de vină şi de ce a luat foc. Noi vrem să continuăm, copiii noştri au murit în spitale, au murit din cauza tratamentelor, din cauza refuzului de a fi trimişi în afară. Vedem acum că un ministru de atunci spune că el este dentist, nu ştia ce să facă, l-au sfătuit medicii, deci medicii trebuie să ne spună dacă sunt ei de vină sau toată conducerea. Plângerea noastră e împotriva tuturor celor care au acţionat după ieşirea din incendiu, intervenţie care, ştiţi foarte bine, a fost o catastrofă, refuzul de a fi trimişi în străinătate şi faptul că au murit copiii noştri din cauza condiţiilor din spital şi a nepriceperii”, a declarat Eugen Iancu, tatăl unuia dintre tinerii care au murit în incendiul din clubul bucureştean, de pe 30 octombrie 2015.

Întrebat cine este vizat concret de aceste plângeri, Jean Chelba, părintele unui alt tânăr decedat în tragedia din clubul Colectiv, a precizat că „inclusiv primul ministru (Victor Ponta, premierul României la acea vreme -n.r.) pentru că şi inacţiunea se pedepseşte”. Bărbatul a mai declarat că acuzaţiile sunt de abuz în serviciu, malpraxis, trafic de influenţă şi omor cu intenţie indirectă. Şi medicii care au intervenit sunt acuzaţi.

„Arafat era preocupat în acea noapte mai mult să îşi alinieze salvările roşii decât să salveze vieţile tinerilor. Noi am strâns la ora asta undeva la 50 de semnături. Vizaţi de plângere nu sunt doar Arafat şi Bănicioiu, ci şi medicii care au acoperit situaţia din spitale. Medicii ar fi trebui, sâmbătă, după ce au executat manevrele de prim ajutor şi i-au resuscitat, trebuiau să iasă şi să spună că aici vor muri, avem bacterii care îi vor ucide. (…) După un an de zile vedem că se cere, în continuare, au tupeul cei de la SANITAS să facă grevă acum în prag de alegeri, să ceară salarii. Dar condiţii pentru pacienţi când vor cere? Eu vreau să îl văd pe cel de la DSP care a semnat în ultimii trei ani, la Sfântul Ioan, că acolo nu sunt bacterii. Omul ăla trebuie să înfunde puşcăria!”, a mai precizat Eugen Iancu.

Fostul premier al României, Victor Ponta, a declarat, marţi, întrebat fiind de plângerea care îl vizează în cazul Colectiv, că dacă el e vinovat de morţii din clubul bucureştean, atunci şi Dacian Cioloş este vinovat de moartea celor care au murit pe autostradă duminică.

„Atunci înseamnă că şi domnul Cioloş este vinovat de moartea celor care au murit pe autostradă duminică. Eu am demisionat, mi-am asumat răspunderea politică, mă rog, aşa cum a fost atunci. Restul lucrurilor le va decide justiţia, dar aş vrea să nu facem politică din moartea unor oameni. Nu faceţi politică din moartea unor oameni că o să îi aveţi pe conştiinţă”, a declarat Victor Ponta, la ieşirea de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat vineri că nu are ce să îi reproşeze lui Nicolae Bănicioiu, fostul ministru al Sănătăţii, privind gestionarea cazului Colectiv, acesta din urmă declarând că singura sa contribuţie la problema barocamerei de la Floreasca a fost că a tăiat panglica.

64 de oameni şi-au pierdut viaţa în urma incendiului care a cuprins clubul Colectiv în noaptea de 30 octombrie 2015, din cauza unor artificii folosite necorespunzător la concertul trupei rock „Goodbye to Gravity”, dar şi a supraaglomerării şi dotărilor anti-incendiu inexistente la nivelul clubului, care de altfel nici nu avea autorizaţie de la pompieri. Transferurile răniţilor au început la aproape o săptămână, după ce 10 tineri au murit într-o singură zi în spitalele din România şi alţi trei în străinătate unde abia fuseseră transferaţi, oficialii, în frunte cu Nicolae Bănicioiu, insistând că pacienţii arşi la Colectiv primesc absolut tot ce au nevoie în spitalele din România.

Nicolae Bănicioiu candidează pentru un nou mandat de parlamentar pe listele PSD Iaşi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri