Caută
Close this search box.

Comisia Europeană: Creşterea economiei României va fi de 5,2% în 2016

comisia-europeanaComisia Europeană a îmbunătăţit estimarea de creştere a economiei României în 2016 cu 1%, până la 5,2%, conform prognozei de toamnă a instituţiei, în care se arată că avansul este susţinut de relaxarea fiscală şi creşterea salariilor.

”Creşterea reală a PIB este în prezent una dintre cele mai ridicate din Uniunea Europeană şi va rămâne solidă în viitorul estimat, susţinută de relaxarea fiscală şi creşterile de salarii. Inflaţia se va accelera odată cu disiparea efectelor reducelor de taxe. Deficitul guvernului general va creşte considerabil, din cauza reducerilor de taxe şi a majorărilor salariale”, au notat specialiştii Comisiei Europene. În următorii doi ani, Comisia prognozează că avansul PIB va încetini la 3,9% în 2017 şi la 3,6% în 2018.

În ciuda avansului economic foarte consistent, Comisia Europeană se aşteaptă la adâncirea semnificativă a deficitului bugetar în perioada analizată, ca efect al reducerilor de taxe şi al cheltuielilor mai mari. Pentru 2016, deficitul bugetar ar urma să urce la 2,8% din PIB, de la 0,8% în 2015. Comisia a explicat că reducerile de taxe de la sfârşitul anului trecut, în special reducerea TVA standard cu 4%, vor avea un impact negativ asupra veniturilor fiscale. În privinţa cheltuielilor, salariile din sectorul public au crescut, în timp ce investiţiile statului au scăzut din cauza unui început lent al proiectelor finanţate din ciclul UE 2014-2020.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri