Specialiştii în dificultăţile epocii contemporane (şi numărul lor tinde să devină egal cu numărul de cetăţeni ai ţării) înclină să fie de acord că una dintre cele mai mari probleme ale societăţii româneşti este, la ora actuală, absenţa liniei a doua. S-au dus zilele în care spuneam cu mândrie despre vreunul care se remarca: “Băi, ăsta vine puternic din linia a doua”.
Adevărul, simplu, este că nimeni nu-şi mai permite o dublură. Din pricină că s-au scumpit toate cele, deci şi dublurile, precum şi de teamă că dublura ar putea într-o bună zi să-ţi sufle locul de muncă, ciolanul, ori cine ştie ce. În zilele noastre nu e bine să renunţi la nimic, nici măcar la un ac.
S-a dus deci vremea liniei a doua, vremea dublurilor. Cine nu visa în copilărie că altcineva îi face temele şi-i rezolvă toate problemele? Trăim, în schimb, vremurile marilor defilări. “Vine puternic din linia a doua” a fost înlocuit cu un resemnat “Ăştia-s oamenii, cu ăştia defilăm”. Şi uite-aşa, o vom ţine tot într-o defilare, până la tocirea totală a pingelelor, a picioarelor şi chiar a generaţiei.Vine schimbul de mâine? Poate că da, dar el va sosi probabil poimâine.
Un alt slogan al societăţii de consum, “nimeni nu este de neînlocuit” se completează astfel: “nimeni nu este de neînlocuit, dar nici n-am mai avea cu cine”. În planul concretului, lucrurile se traduc simplu. Dacă trimiţi un utilaj pentru deszăpezire, nu mai are cine şi ce să deszăpezească utilajul. Dacă un chirurg face apendicită, nu mai are cine să-l opereze de apendicită. Dacă cineva arestează pe altcineva, nu mai are cine să-l aresteze pe el însuşi. Dacă un domn ori mai mulţi fură, nu mai are cine să fure de la ei.
Se vede cu ochiul liber că trebuie să ne trăim viaţa după pofta inimii şi mai ales să o trăim singuri, fiindcă, dacă lucrurile merg tot aşa, nu are cine s-o trăiască în locul nostru. După cum s-ar putea să nu aibă cine s-o mai trăiască după noi.
