Caută
Close this search box.

Aproape jumătate din laptele de pe piaţa românească e falsificat! A fost alertată Comisia Europeană!

falsificarea-laptelui-prin-inlocuirea-grasimiiTrist, dar adevărat! Crescătorii de vaci din România se confruntă cu probleme grave de când s-a renunțat la cota de lapte. Fermierii preferă să arunce laptele pe câmp, fie din cauza lipsei cumpărătorilor, fie din cauză că preţul derizoriu care li se oferă, de 40 de bani pe litru, nu acoperă nici măcar cheltuielile cu întreţinerea animalelor.

Asta în condiţiile în care în comerț litrul de lapte costă în jur de 4 – 4,5 lei. Iar culmea culmilor e că laptele de pe rafturile magazinelor mai este şi periculos pentru sănătate! Analize de laborator comandate de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului au scos la iveală faptul că piaţa românească de lapte are grave probleme.

Mai exact, 45% din laptele trimis la laborator pentru analize a fost găsit neconform. Sare, untură de porc, seu, uleiuri vegetale, aditivi, făină, lapte praf , toate se găsesc din plin în laptele din comerţ. Conform datelor puse la dispoziţie de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului, în cadrul unui control naţional privind laptele de consum s-a depistat că 80% dintre produsele controlate nu respectă normele legale.

Daniel BUDA

Deputatul Daniel Buda, membru în cadrul Comisiei pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală din Parlamentul European, unul dintre cei mai aprigi apărători ai intereselor fermierilor români, a decis să se implice şi în acest caz, care a ajuns pe masa comisarului european Phil Hogan. „În lipsa unor mențiuni nutriționale complete, consumatorul este pus în situația în care ar putea alege un produs dăunător sănătății acestuia. Solicit Ministerului Agriculturii, prin instituţiile din subordine abilitate să se sesizeze şi să demareze de urgenţă un control amplu în sectorul producţiei de lapte. Sănătatea consumatorilor este pusă în pericol din cauza aditivilor din lapte şi mai mult decât atât sunt încălcate grav normele naţionale şi europene privind calitatea produselor. În acest sens, am transmis şi un memoriu Comisiei Europene, respectiv comisarului pentru agricultură, domnul Phil Hogan, prin care am solicitat să îmi comunice care sunt măsurile pe care Comisia le poate impune autorităților române în vederea protejării consumatorului şi a respectării reglementărilor în vigoare“, a declarat europarlamentarul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri