Caută
Close this search box.

Alegeri Republica Moldova. Comisia electorală: Igor Dodon – 53,21%, Maia Sandu – 46,79%

Peste trei milioane de alegători au fost chemaţi la urne duminică în Republica Moldova, pentru al doilea tur al scrutinului prezidenţial, având de ales între candidatul prorus Igor Dodon şi Maia Sandu, politician proeuropean. Secţiile de votare din ţară s-au deschis la ora 7.00 şi s-au închis la ora 21.00, informează Comisia Electorală Centrală a Republicii Moldova. Scrutinul prezidenţial a fost marcat de proteste, cozi şi nemulţumiri în diaspora, după epuizarea buletinelor de vot. După centralizarea a 98% dintre procesele verbale, Igor Dodon devine al treilea preşedinte al ţării, ales prin vot direct de popor.

Candidatul prorus Igor Dodon a câştigat cel de-al doilea tur al scrutinului prezidenţial din Republica Moldova, cu 53,21% din voturi, în timp de politicianul proeuropean Maia Sandu a obţinut 46,79%, potrivit rezultatelor parţiale după procesarea a 99% din procesele verbale.

„Cred că cu toţii au înţeles că în această campanie noi am învins. La momentul de faţă, când am trecut e limita de 820 de mii de alegători, am depăşit limita de 50%. Sunt date preliminare. Vreau să mulţumesc cetăţenilor care mi-au încredinţat votul şi viitorul acestei ţări „, a declarat Igor Dodon.

„D-nă Maia Sandu, vreau să vă felicit pentru un rezultat foarte bun. Dar acum vă rog foarte mult, haideţi să calmăm spiritele. Nu avem nevoie de ură în societate”, a adăugat liderul socialist.

Dodon a mai afirmat că va fi „preşedintele tuturor. Şi a celor care privesc spre este, dar şi a celor cu viziuni vestice,” scrie Unimedia.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri