Caută
Close this search box.

Negrescu solicită Comisiei Europene salarii egale pentru cercetătorii români

victor negrescu

NEGRESCU, Victor (S&D, RO)Europarlamentarul Victor Negrescu a cerut, în plenul Parlamentului European, eliminarea discriminărilor de salarizare existente între cercetătorii din Est şi cei din Vestul Europei, solidarizându-se astfel cu iniţiativa Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca şi a Universităţii Politehnica din Bucureşti.

”Cum este posibil ca un expert tip A, în cadrul unui proiect european, să poată câştiga 300 de lei pe oră – aproximativ 70 de euro, în timp ce venitul cercetătorului român, în cadrul aceluiaşi proiect, să fie de 10 ori mai mic, fiind redus la doar 31 de lei pe oră – circa 7 euro? Mă solidarizez astfel cu iniţiativa Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca şi a Universităţii Politehnica din Bucureşti şi solicit cu toată fermitatea Comisiei Europene să restabilească o salarizare unitară pentru toţi cercetătorii europeni. La muncă egală, plată egală! În calitate de membru în Parlamentul European și de cadru universitar român nu pot accepta o astfel de discriminare şi voi lupta pentru a restabili dreptatea”, a declarat Negrescu în plenul Parlamentului European.

Europarlamentarul român a arătat, astfel, că, în ciuda faptului că fondurile sunt câştigate prin competiţii la nivel european, în cadrul principalului program de cercetare şi inovare, Orizont 2020, există diferenţe uriaşe între grilele de salarizare aplicate. Luarea de poziție a lui Victor Negrescu vine în contextul în care Universitatea Babes-Bolyai a formulat o scrisoare deschisă adresată Președintelui României, Premierului României și europarlamentarilor români cu privire la finanțarea și susținerea activităților de cercetare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri