Caută
Close this search box.

DNA: Mită, la vârful Jandarmeriei din Cluj

 

Adjunctul șefului Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Cluj, Doru Ioan Popescu, a fost reținut, joi, de procurorii militari din cadrul DNA pentru luare de mită și folosire de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, faptele fiind comise în legătură cu un concurs de angajări în cadrul instituției.

Potrivit unui comunicat de presă al DNA, în același dosar a fost reținut și Vasile Bojan, militar jandarm în aceeași structură, acuzat de dare de mită și complicitate la folosirea de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.

De asemenea, procurorii militari au dispus efectuarea urmăririi penale față de suspecții Daniel Gheorghe Chiorean și Vasile Mihai Budelecan, militari jandarmi în cadrul IJJ Cluj, pentru dare de mită și complicitate la luare și dare de mită și la folosirea de informații ce nu sunt destinate publicității și față de Felician-Cornel Chiorean și Raluca Delia Bojan, pentru folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.

Anchetatorii spun că, la data de 23 septembrie, IJJ Cluj a publicat un anunț privind scoaterea la concurs a 14 posturi vacante de subofițer, cu recrutarea personalului din sursă externă, din care două posturi de subofițer administrativ principal — Serviciul Logistic, președinte al comisiei de concurs pentru posturile de subofițer administrativ principal fiind Doru Ioan Popescu.

„Din probele existente la dosarul cauzei a rezultat faptul că, în cursul lunii octombrie 2016, suspectul Chiorean Daniel Gheorghe și inculpatul Bojan Vasile, militari jandarmi în cadrul IJJ Cluj, l-au abordat pe inculpatul Popescu Ioan Doru, adjunct al Inspectorului șef al IJJ Cluj și președinte al comisiei de concurs, și l-au întrebat dacă îi poate ajuta pe candidații Chiorean Felician Cornel, respectiv Bojan Raluca Delia să promoveze concursul organizat pentru ocuparea celor două posturi vacante de subofițer administrativ. Ultimii doi menționați sunt fratele, respective fiica celor doi militari jandarmi”, arată DNA.

În acest context, Doru Ioan Popescu i-a pretins lui Daniel Gheorghe Chiorean suma de 1.000 de euro, iar lui Vasile Bojan suma de 2.000 de euro, pentru a le facilita rudelor acestora promovarea probei scrise, arată DNA.

„În cursul aceleiași zile, 21.10.2016, inculpatul Popescu Ioan Doru a primit de la Chiorean Daniel Gheorghe suma de 900 de euro, iar de la Bojan Vasile 2.000 euro. Suspectul Budelecan Mihai Vasile a intermediat contactul dintre Popescu Ioan Doru și Bojan Vasile, ajutându-i practic pe cei doi să comită infracțiunile de luare de mită, respectiv dare de mită”, spun anchetatorii.

Totodată, DNA precizează că Doru Ioan Popescu le-a pus la dispoziție lui Daniel Gheorghe Chiorean și Vasile Bojan variantele de răspuns aferente testului grilă pe care cei doi candidați l-au susținut ulterior, luând nota maximă.

„În urma susținerii testării scrise, cei doi candidați au luat nota maximă, fiind, de altfel, singurii care au obținut nota 10.00 și au fost în cele din urmă declarați admiși, promovând astfel concursul organizat pentru ocuparea celor două posturi vacante de subofițer administrativ în cadrul acestei unități”, mai spun procurorii.

Doru Ioan Popescu și Vasile Bojan sunt prezentați Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În cauză, procurorii militari au beneficiat de sprijin din partea ofițerilor de poliție ai Direcției Generale Anticorupție.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri