Caută
Close this search box.

Deţinut condamnat la 26 de ani de închisoare s-a sinucis în puşcărie

 

Procurorii au început o anchetă după ce un bărbat condamnat la 26 de ani de închisoare pentru uciderea soţiei patronului său, în vârstă de 37 de ani din Slatina, s-a sinucis în Penitenciarului Drobeta Turnu Severin.

Reprezentanţii Penitenciarului Drobeta Turnu Severin au declarat că Eugen Fană a fost găsit, vineri, spânzurat în celulă, ancheta fiind preluată de Parchetul Severin, potrivit Mediafax.

„Este vorba despre un deţinut cu o pedeapsă de peste 25 de ani, pentru infracţiunea de omor calificat. Acesta a fost găsit spânzurat în camera detentiunii. A fost solicitată ambulanţa din Drobeta Turnu Severin, deţinutul fiind resuscitat, fără rezultat favorabil. Cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinţi şi reprezentanţii Serviciului de Medicină Legală Mehedinţi”, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului de Maximă Siguranţă din Drobeta Turnu Severin, Leonard Telteu.

Şi fratele lui Eugen, Cristi Fană, a confirmat informaţia: „Da, e adevărat. Nu ştim condiţiile în care s-a petrecut evenimentul, dar pot confirma faptul că e decedat. Mai multe nu vă pot spune că suntem destul de încurcaţi”, a spus Cristi Fană.

Eugen Fană fusese condamnat, recent, de Curtea de Apel Craiova la 26 de ani de închisoare, pedeapsa fiind majorată cu cinci ani faţă de decizia iniţială a Tribunalului Olt.

Crima pentru care a fost condamnat s-a petrecut în seara de 3 aprilie, într-un apartament situat într-un bloc de pe strada Teiului, din Slatina. Eugen Fană se cunoştea bine cu familia Micli, lucrând ca gestionar la firma de distribuţie de produse farmaceutice de uz veterinar a soţului victimei sale. Potrivit unor surse, Fană nu se mai înţelegea, de o vreme, cu patronul său, Dan Micli, care îi reproşa ca nu îşi face bine treaba. Mai mult, a avut o loc discuţie aprinsă între cei doi, iar bărbatul a fost obligat să îşi dea demisia. Astfel, seara, individul, care o cunoştea bine pe Nela Micli, a mers acasă la ea şi a profitat de faptul că era doar cu fiul de şapte ani. Nebănuind nimic, aceasta i-a deschis şi l-a poftit înăuntru. Eugen Fană a închis copilul într-o altă cameră şi a înjunghiat-o mortal pe gazdă. Cu mâinile pătate, asasinul a încuiat locuinţa, a luat cheile de la maşina victimei şi a fugit.

Rămas singur în casă şi bănuind ce i s-a întâmplat mamei sale, fiul de şapte ani al familiei Micli a început să o strige pe femeie. Pentru că aceasta nu îi răspundea, el l-a alertat pe tatăl său, care a început disperat să-şi sune soţia. Până la urmă, Dan Micli a sunat la 112 anunţând că fiul său este blocat în casă, iar soţia nu îi răspunde la telefon. Pompierii au intrat pe fereastră în locuinţa aflată la etajul unu, băiatul fiind cel care le-a deschis geamul. Salvatorii au fost cei care au descoperit cadavrul femeii.

Anchetatorii au arătat că Eugen Fană i-a aplicat victimei sale 16 lovituri de cuţit în zona spatelui, gât şi mâna stângă, lovituri care au condus la decesul victimei, după care a luat cheile de la autoturismul victimei şi a soţului acesteia, care se afla parcat în apropierea blocului, şi a părăsit locul faptei.

Fană a fost prins a doua zi după crimă în judeţul Vâlcea, la volanul autoturismului familiei Micli. La vederea poliţiştilor, el a încercat să se sinucidă, fără succes.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri