Caută
Close this search box.

352 de candidaţi imorali sau ilegali pe listele partidelor politice

Mișcarea civică Inițiativa România a lansat site-ul www.alegeriparlamentare2016.ro (AP16). AP16 este cel mai amplu proiect din ultimii 26 de ani de informare publică electorală și de prezentare a candidaților, partidelor, programelor de guvernare, a istoriei politice a partidelor și rezultatelor electorale din 1990 până astăzi, drepturilor și obligațiilor legale ale alegătorului în ziua votului. Din 746 de candidaţi cu şanse de a ajunge în Parlament, 352 au problem cu statul de drept…

Inițiativa România a estimat un număr de 746 de candidați cu șanse de a intra în Parlament (zonă eligibilă), pe baza sondajelor de opinie realizate până la data de 14 noiembrie 2016. Este vorba despre 220 de candidați PSD, 188 de candidați PNL, 104 candidați USR, 101 candidați ALDE, 96 de candidați PMP și 37 de candidați UDMR. Pentru fiecare dintre candidați s-a făcut o evaluare de risc pe baza informațiilor privind integritatea (e.g. probleme penale, incompatibilități, conflicte de interese sau alte fapte grave), atitudinea față de statul de drept (e.g. inițiative legislative de amputare a puterii judecătorești sau de dezincriminare a unor fapte penale în interes partinic, voturi împotriva cererilor parchetelor de ridicare a imunității parlamentarilor) și traseismul politic. Rezultatele statistice sunt următoarele:

– 72 de candidați dintre cei 101 candidați eligibili ai ALDE sunt în cel puțin una dintre aceste situații: penali, incompatibili, în conflict de interese, au schimbat două sau mai multe partide, au întreprins acțiuni / declarații împotriva statului de drept sau alte fapte grave (71,3%).

– 65 de candidați dintre cei 96 de candidați eligibili ai PMP sunt în cel puțin una dintre aceste situații: penali, incompatibili, în conflict de interese, au schimbat două sau mai multe partide, au întreprins acțiuni / declarații împotriva statului de drept sau alte fapte grave (67,7%).

– 115 candidați dintre cei 220 de candidați eligibili ai PSD sunt în cel puțin una dintre aceste situații: penali, incompatibili, în conflict de interese, au schimbat două sau mai multe partide, au întreprins acțiuni / declarații împotriva statului de drept sau alte fapte grave (52,2%).

– 16 candidați dintre cei 37 de candidați eligibili ai UDMR sunt în cel puțin una dintre aceste situații: penali, incompatibili, în conflict de interese, au schimbat două sau mai multe partide, au întreprins acțiuni / declarații împotriva statului de drept sau alte fapte grave (43,2%).

– 73 de candidați dintre cei 188 de candidați eligibili ai PNL sunt în cel puțin una dintre aceste situații: penali, incompatibili, în conflict de interese, au schimbat două sau mai multe partide, au întreprins acțiuni /declarații împotriva statului de drept sau alte fapte grave (38,8%).

– 11 candidați dintre cei 104 candidați eligibili ai USR sunt în cel puțin una dintre aceste situații: au schimbat două sau mai multe partide sau au întreprins acțiuni / declarații împotriva statului de drept (10,6%).

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri