Caută
Close this search box.

Boc, Videanu și Ariton, audiați în dosarul Blaga

Emil Boc, Adriean Videanu şi Ion Ariton urmează a fi audiați, joi, de procurorii DNA Ploiești, ca martori în dosarul în care Vasile Blaga este urmărit penal pentru fapte de corupție, informează RealitateaTv.

Cei trei sunt foşti membri PDL, iar procurorii cercetează cum s-au obţinut bani pentru partid în perioada 2009-2012.

Vasile Blaga, fostul copreședinte al PNL, a fost audiat, marţi, la DNA Ploieşti în dosarul de trafic de influență. Ulterior, procurorii au pus sechestru până la concurenţa sumei de 700.000 de euro, pe averea fostul lider al PNL. Acesta este urmărit penal pentru trafic de influenţă.

Vasile Blaga este urmărit penal, sub control judiciar, pentru trafic de influență, în același dosar fiind cercetat și Gheorghe Ștefan.

Blaga este acuzat de primirea în mod repetat, în perioada 2011 — 2012, în trei rânduri, prin interpus, a sumei totale de 200.000 euro, precum și de la Gheorghe Ștefan a sumei de 500.000 euro, despre a căror proveniență avea cunoștință.

Procurorii susțin că, în 2009, în cadrul formațiunii politice aflate la guvernare, a existat o înțelegere vădită între persoane cu funcții de conducere — secretarul general Vasile Blaga și vicepreședintele Gheorghe Ștefan—, în sensul obținerii de bani pentru partid.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri