Caută
Close this search box.

Damian & Brothers lansează albumul “GYPSY ROCK. Change or Die”

Vineri, 11 noiembrie, Universal Music România și Gypsy Productions România lansează, în premieră, albumul aniversar al legendarei trupe Damian & Brothers – “GYPSY ROCK | Change or Die”.
Trupa Damian & Brothers a luat ființă acum 10 ani, în decembrie 2006, la inițiativa artistului Damian Drăghici, reîntors la rădăcinile sale din România după 20 de ani petrecuți în Grecia și SUA și după o carieră internațională în lumea muzicii pop și de jazz.
De la înființare și până în prezent, Damian & Brothers a susținut peste 600 de concerte în România și în străinătate.
În 2016, leader-ul și fondatorul trupei decide să schimbe sunetul Damian & Brothers și introduce printre instrumentele tradiționale lăutărești elemente de rock, cum sunt chitara electrică, basul electric, tobele de rock și ritmuri de dubstep, reggae și gypsy blues.
Sunetul inconfundabil al trupei Damian & Brothers s-a amestecat melodios cu vocile celor mai apreciați artiști români ai momentului, precum Delia, Andra, Smiley, Loredana, Dan Bittman, Ștefan Bănică, Connect-R, Lora, Cristina Bălan, Alina Eremia, Feli, Cornel Ilie (Vunk), Zdob și Zdub, Sergiu Ferat, Grasu XXL, Cabron, DOC, Dorian, Flavius Teodosiu, Theodosii Spassov, Omu’ iubit, Sore, Giulia, Jazzy Jo, Vlad Popescu, Blue Noise.
“Șaraiman”, “Mona (Se mărită Mona mea)”, “În stație la Lizeanu”, “Mama mea e florăreasă” și multe altele, plus o surpriză absolut inedită – piesa intitulată “Ursărie maximă”- vor face deliciul ascultătorilor.
Concertul de lansare a albumului va avea loc în vineri seară, cu începere de la orele 23.00, la Fratelli Studios din Str. Glodeni nr. 1 – 3, Sector 2.
Albumul a fost creat, produs și coordonat de Damian Drăghici; producătorii generali ai albumului sunt Universal Music România și Gypsy Productions România; producătorii executivi ai albumului sunt Damian Drăghici și HaHaHa Production.
Albumul va fi disponibil în format fizic și digital, începând cu 11 noiembrie 2016, în toate magazinele de specialitate și pe toate platformele de streaming și download, precum și în seara concertului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri