Caută
Close this search box.

Dosarul Black Cube. Prima condamnare, doi ani şi opt luni de închisoare cu suspendare

 

David Geclowicz, unul dintre israelienii cercetaţi în dosarul Black Cube, a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti la doi ani de închisoare cu suspendare, judecătorii avizând astfel acordul încheiat cu DIICOT.

Decizia Tribunalului va deveni definitivă după zece zile de la pronunţare.

Luni, în sala de judecată reprezentantul DIICOT a susţinut că instituţia solicită, pe baza acordului încheiat, o pedeapsă de 2 ani şi 8 luni cu suspendare şi trei ani termen de încercare.

David Geclowicz a declarat în faţa judecătorilor că acceptă pedeapsa aşa cum va fi ea, dar că cere ca instanţa să ţină cont că a stat 120 de zile în arest preventiv şi 60 de zile în arest la domiciliu.

„După arestare am înţeles gravitatea acţiunilor mele. Din punctul meu de vedere, toate informaţiile au fost de interes pentru autorităţi.(…) Nu am fost niciodată în mediul infracţional, a fost un coşmar cât am stat în puşcărie. Am avut timp să mă gândesc la viitor şi vreau să fac ceva bun şi util cu viaţa mea. Am nevoie de această şansă de a schimba situaţia. Ştiu că în viitor nu va mai exista vreo şansă să încalc legea. Pot fi mai util pentru mine şi pentru societate dacă voi primi şansa de a-mi reveni. Apreciez sistemul judiciar din România şi mă voi suspune deciziei”, a spus tânărul israelian în ultimul cuvânt la termenul de luni.

În sala de judecată au fost prezenţi şi avocatul fostului soţ al Laurei Codruţa Kovesi, Eduard Kovesi, Sorin Fuse, fost angajat al DNA, şi avocatul Lilianei Sabău, tot fostă angajată a DNA. Aceştia au susţinut că nu sunt de acord cu înţelegerea făcută de DIICOT şi nici cu pedeapsa cerută.

„Am văzut că pedeapsa este excesiv de blândă, în sensul în care avem constituirea unui grup infracţional organizat, iar inculpatul ştia la ce se angajează venind pe teritoriul României. Este vorba de insecuritatea pe care o resimţim, dat fiind că sunt şi avocat pe domeniul penal.Nu ştiu cum au ajuns la mine, de aceea am senzaţia de insecuritate”, a declarat Sorin Fuse.

În cazul lui Ron Weiner, Tribunalul va discuta înţelegere cu DIICOT pe data de 28 noiembrie.

Weiner Ron şi Geclowicz David au fost arestaţi preventiv timp de câteva luni pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, acces ilegal la un sistem informatic, transfer neautorizat de date informatice, alterarea integrităţii datelor şi operaţiuni ilegale cu dispozitive şi programe informatice. Ulterior, au fost puşi în libertate iar în prezent sunt cercetaţi sub control judiciar.

În acelaşi dosar sunt cercetate alte două persoane. Este vorba despre Yossi Barkshtein, cetăţean israelian, de urma căruia procurorii nu au reuşit să dea, şi despre Daniel Dragomir, fost angajat al SRI. Dragomir, fost şef în cadrul Direcţiei Generale de Prevenire şi Combatere Terorism din SRI, este arestat preventiv în acest dosar existând suspiciuni că acesta ar fi intermediat legătura între cei care voiau să afle informaţii despre Laura Codruţa Kovesi şi angajaţii firmei BlackCube, cei care ar fi avut misiunea de a o spiona şi intimida. Daniel Dragomir este trimis în judecată de DNA pentru fapte de corupţie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri