Caută
Close this search box.

Fotbalistul Daniel Prodan a murit, la doar 44 de ani, în urma unui infarct!

Fostul fotbalist Daniel Prodan a murit, miercuri seara, în urma unui infarct, medicii de la Ambulanţa Bucureşti-Ilfov făcând resuscitare timp de trei ore, a declarat pentru MEDIAFAX directorul Serviciului de Ambulanţă, Alis Grasu.

romania-argentina

România-Argentina (1994, SUA)

Apelul la numărul de urgenţă a fost făcut la ora 20.00, primul echipaj ajungând în 14 minute la locuinţa fostului fotbalist. Echipa medicală a început imediat resuscitarea, după opt minute ajungând la faţa locului un alt echipaj cu medic. Doctorii au făcut manevre de resuscitare timp de trei ore însă pacientul nu a răspuns manevrelor. Daniel Prodan nu era cunoscut ca având probleme medicale, a declarat pentru MEDIAFAX Alis Grasu.

Mircea Sandu, fostul preşedinte FRF, a confirmat pentru ProSport vestea tragicei dispariţii. ”Este o adevărată lovitură! Am aflat de moartea lui în urmă cu două ore… Mi-a fost ca un copil… Nu-mi vine să cred ce s-a întâmplat. E tot ce pot să spun, am rămas fără cuvinte…”.

Daniel Prodan s-a născut la data de 23 martie 1972, la Satu Mare şi a evoluat pentru echipa naţională de fotbal a României la Campionatul Mondial de Fotbal din 1994 şi la Campionatul European de Fotbal din 1996. De asemenea, el este fratele mai mare al jucătorului Ciprian Prodan de la FC Olimpia Satu Mare.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri