Caută
Close this search box.

Incredibil! Un deputat român a demisionat din Parlament pentru a nu beneficia de pensia specială

Un deputat român a demisionat luni din Parlament, înainte de încheierea mandatului, pentru a nu beneficia de pensia specială, aceasta fiind singura modalitate de a nu primi aceste drepturi speciale.

„M-am ţinut de cuvânt şi am demisionat. Nu vreau pensie specială, consider această facilitate financiară una imorală faţă de cei care mi-au dat votul, faţă de cei mulţi şi necăjiţi, care abia au ce pune pe masă. Demisia era singura modalitate de a renunţa la pensie. Practic, nefinalizarea mandatului atrage după sine întreruperea şi neacordarea drepturilor băneşti”, a declarat luni, pentru Mediafax, Viorel Blăjuţ.

Blăjuţ nu va mai candida pentru un nou mandat la alegerile din 11 decembrie.

“Acum patru ani am intrat cu entuziasm în Parlament, crezând că pot ajuta Iaşul şi ieşenii, dar am rămas dezamăgit. Legislativul actual nu permite unui parlamentar independent să-şi facă auzită vocea şi să lupte pentru comunitatea sa. Am decis să nu mai candidez şi să nu fac vreun compromis lipsit de utilitate pentru Iaşi. Nu vreau să fiu doar un navetist pe ruta Iaşi-Bucureşti – ăsta este statutul unui demnitar votat pe liste de partid – pentru un salariu de demnitar şi eventual o pensie specială”, a precizat Viorel Blăjuţ.

Acesta a precizat că va sprijini orice proiect pentru bunăstarea Iaşului, indiferent de partidul care-l va iniţia.

“Nu voi părăsi viaţa politică, ci voi activa pe plan local, devenind un observator vigilent şi un critic acerb al activităţii aleşilor care au promis că ne vor reprezenta interesele. Viaţa de zi cu zi ne-a arătat că o comunitate responsabilă şi implicată identifică mult mai eficace decât politicienii vremelnici soluţiile la gravele probleme cu care se confruntă o localitate!”, a precizat politicianul.

FOTO: supervizor.ro

Viorel Blăjuţ a intrat în Parlament în 2012 pe listele PPDD, la Camera Deputaţilor, ulterior trecând în tabăra independenţilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri