Caută
Close this search box.

Prahova. Botulism – un nou focar de infecţie în Câmpina?

 

Direcţia de Sănătate Publică şi Direcţia Sanitar Veterinară Prahova au demarat o anchetă după ce trei persoane din Câmpina au ajuns la spital, cu botulism, una dintre ele fiind în stare gravă.

Potrivit conducerii Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, o femeie în vârstă de 40 de ani este internată în Secţia de Terapie Intensivă, iar alte două, dintre care un minor de 17 ani, sunt internate la Secţia de Boli Infecţioase, informează Mediafax.

“Femeia din secţia de Terapie Intensivă este în stare mai gravă. A fost şi intubată, cum nu mai e. Are o evoluţie bună, dar are şi alte afecţiuni. Pentru toţi trei am comandat ser antibotulimic pe care l-am şi administrat în urgenţă”, a declarat dr Florin Puşcariu, director medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti.

Potrivit sursei citate, ceilalţi doi pacienţi sunt în stare stabilă, fiind urmat tratamentul medical specific.

“Au consumat toţi trei aceleaşi alimente la o masă. Au fost recoltate probe şi aşteptăm analizele. Au mâncat peşte cumpărat de la un magazin, care se pare că era expirat. Am prevelat probe. Vom vedea”, a declarat Mihai Terecoasă, directorul DSV Prahova.

DSV Prahova a luat legătura cu colegii din Ilfov întrucât există indicii că peştele achiziţionat de magazinul din Câmpina dintr-un depozit de lângă Bucureşti ar fi avut valabilitate până la 15 octombrie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri