Caută
Close this search box.

Procurorul general cere declasificarea dosarelor de la Revoluție

Augustin Lazăr

Procurorul general al României, Augustin Lazăr, a declarat luni, la sediul CSM, că toate documentele care au legătură cu deslușirea situației de la Revoluție trebuie declasificate.

Augustin Lazăr a declarat: ”Evident, toate documentele care pot să aducă o contribuție, toate documentele care au o contribuție pentru a clarifica situația de fapt la Revoluție trebuie declasificate”.

Procurorii Secției Parchetelor Militare au dispus, săptămâna trecută, în dosarul Revoluției, extinderea urmăririi penale in rem sub aspectul infracțiunii contra umanității, a anunțat PÎCCJ. Potrivit acestora, incidentele armate produse într-un număr mare de localități indică faptul că s-a acționat după un plan prestabilit, ce avea drept obiectiv preluarea puterii de către noi lideri și legitimarea acestora.

Conform anchetatorilor, cercetările urmează a fi reluate cu privire la toate faptele care au făcut obiectul dosarului nr. 11/P/2014, inclusiv cu privire la cele comise după data de 22 decembrie 1989 pe întreg teritoriul țării, potrivit dispozițiilor reținute în încheierea de confirmare a redeschiderii urmăririi penale în cauză.

sursa: agerpres.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri