Caută
Close this search box.

România va furniza Republicii Moldova 2,2 miliarde de metri cubi de gaze naturale, anual

România ar putea acoperi în totalitate necesarul de gaze naturale ale Republicii Moldova începând cu anul 2020, odată cu finalizarea construcţiei gazoductului Iaşi-Ungheni-Chişinău. Acesta este una din concluziile formulate în urma lucrărilor Comisiei interguvernamentale de colaborare economică între Republica Moldova şi România.

Republica Moldova ar putea primi peste 2,2 miliarde de metri cubi de gaze naturale anual, aproape dublu faţă de necesităţi, după finalizarea gazoductului Iaşi-Ungheni-Chişinău.

Potrivit vicepremierului Octavian Calmîc au fost deja începute proiectările, iar în toamna lui 2017 va fi desfăşurat tenderul care va stabili şi compania care va realiza lucrările.

De asemenea, în cadrul discuţiilor au fost convenite domeniile strategice în care România este gata să investească pentru a moderniza şi dezvolta infrastructura din sectorul energiei electrice din Republica Moldova, după cum a menţionat vicepremierul român, Costin Grigore Borc, ministru al economiei, comerţului şi relaţiilor cu mediul de afaceri.

Acestea vor permite interconectarea sistemelor energetice ale celor două ţări, iar România va putea exporta energie electircă ieftină în stânga Prutului, odată cu finalizarea lucrărilor la cele două reactoare de la Centrala de la Cernavodă.

La finalul sesiunii au fost semnate patru documente importante ce vizează mai multe aspecte de colaborare bilaterală în domenii precum protecţia consumatorilor, intensificarea colaborării în domeniul prevenirii şi combaterii fraudelor vamale, precum şi acordul în domeniul parcurilor industriale.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri