Caută
Close this search box.

Şefii de la Drumuri spun că nu este o problemă lipsa contractelor de deszăpezire

 

Mai mult de 75% din drumurile naţionale s-ar putea bloca dacă ar ninge abundent, arată datele centralizate într-o hartă multianuală care prezintă şoselele cu risc de înzăpezire. Contractele de deszăpeziri încă nu acoperă întregul teritoriu, însă conducerea CNAIR consideră că nu vor fi problem, informează Mediafax.

La fel ca în 2015 şi ca în anii anteriori, şoselele din sudul, sud-estul, nord-estul şi centrul ţării cu cele mai multe drumuri în pericol de înzăpezire. Acest risc este unul natural, determinat în funcţie de precipitaţiile înregistrate în fiecare an, iar pe baza datelor astfel centralizate, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) stabileşte tronsoanele pe care activităţile de deszăpezire se pregătesc cu prioritate.

Riscul de înzăpeziri este prezent inclusiv pe cele mai aglomerate drumuri. Spre exemplu, cel mai intens utilizat drum este DN1, şi acesta apare trasat cu roşu (pericol mare de înzăpezire – n.r.) pe aproape toată lungimea lui, excepţie făcând doar partea cu serpentine dintre Predeal şi Braşov. Apoi autostrăzile A1 (Bucureşti-Piteşti) şi A2 (Bucureşti-Constanţa) sunt, de asemenea, semnalate ca înzăpezibile. Şi DN2, care face legătura dintre Bucureşti şi localităţile din Moldova, este în pericol până în zona Râmnicu Sărat, apoi de la Adjud-Bacău până la Roman – Târgu Neamţ. În Dobrogea, aproape toate drumurile prezintă risc de înzăpezire, în timp ce în Banat şi Crişana nu sunt semnalate astfel de pericole.

Harta a fost întocmită în baza valorilor multianuale înregistrate de ninsori şi de cazuri cu blocare de trafic şi nu are legătură cu atribuirea sau nu a lucrărilor de deszăpezire.

Ca în fiecare an, unele şosele încă nu au fost atribuite în vederea deszăpezirii nici până acum, însă noutatea iernii 2016 vine din modul de gestionare a acestor tronsoane. CNAIR a atribuit lucrările în aşa fel încât zonele neacoperite cu contracte să fie deszăpezite de vecinii care au în gestiune, în vederea deszăpezirii, perimetre alăturate.

Până în prezent, deszăpezirea fiecărul kilometru de drum din România a costat, în anii trecuţi, între 1.500 şi 1.600 de euro. Astfel, toată reţeaua de 17.600 de kilometri a însemnat plăţi de aproximativ 28-30 de milioane de euro în fiecare sezon rece. Aprovizionarea şi transportul materialelor necesare până la bazele de deszăpezire au costat, în fiecare an, alte aproximativ 14 milioane de euro, iar cheltuielile pentru deszăpezirea cu autoutilaje proprii (reparaţii, piese de schimb, carburanţi, lubrefianţi, anvelope, acumulatori) au fost de aproape 3 milioane de euro. Pentru sezonul 2016-2017, costurile vor putea fi estimate abia în primăvara anului 2017.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri