Caută
Close this search box.

Sorin Blejnar a fost arestat pentru 30 de zile

Blejnar

 

Tribunalul Prahova a decis, marți, arestarea preventivă pentru 30 de zile a fostului șef al ANAF Sorin Blejnar într-un dosar în care este acuzat de trafic de influență.

Decizia nu este definitivă, dar este executorie, și poate fi contestată în 48 de ore de la comunicare. Potrivit purtătorului de cuvânt al Tribunalului Prahova, Alina Anton, Blejnar nu a fost prezent la pronunțarea deciziei Tribunalului Prahova.

Potrivit DNA, Blejnar este suspectat că a acceptat din partea unui om de afaceri promisiunea unui procentaj de 20% din valoarea unor contracte ce urmau a fi încheiate la nivelul instituţiei publice pe care o conducea.

„Banii respectivi urmau să-i fie remişi inculpatului în schimbul exercitării influenţei sale asupra unor subalterni, pentru ca aceşti să gestioneze procedurile de atribuire a contractelor respective astfel încât aceste contracte să fie obţinute de firma omului de afaceri. În aceste circumstanţe, în perioada noiembrie 2011 – ianuarie 2012, inculpatul Blejnar Sorin şi ceilalţi funcţionari implicaţi în acest demers au primit suma totală de 13.172.520 lei, prin intermediul unei firme controlate de aceştia cu care societatea omului de afaceri a încheiat mai multe contracte fictive”, se precizează într-un comunicat al DNA.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri