Caută
Close this search box.

UE vrea forță militară de reacție rapidă: Alegerea lui Trump a fost un apel de trezire pentru noi

UE face primii pași spre o structură militară comună. Deputaţii au aprobat înfiinţarea unui cartier general pentru coordonarea operaţiunilor militare din blocul comunitar şi înfiinţarea unei forţe multinaţionale care să acţioneze în cazul unei crize. În plus, cu majoritate de voturi, a fost decisă şi creşterea cheltuielilor pentru apărare.

Cei mai mulţi europarlamentari au invocat rezultatul alegerilor din Statele Unite pentru a grăbi reforma.

Deciziile votate de Parlament vor fi discutate la Consiliul European din decembrie. Şefii de stat şi de guvern vor avea ultimul cuvânt.

„Știm că o reacţie rapidă este o reacţie eficientă. Timpul nu este un element neutru în perioade de criză. E clar că avem nevoie de unităţile noastre tactice de luptă”, a spus Federica Mogherini, Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Securitate şi Afaceri Externe.

O parte dintre europarlamentari consideră, potrivit digi24.ro, că Europa este vulnerabilă în faţa ameninţărilor actuale, iar investiţiile în domeniu se fac haotic. Pierderile anuale estimate sunt estimate la 26 de miliarde de euro.

„A fost nevoie de Brexit şi de alegerea lui Donald Trump pentru ca în multe state europene să ne aducem aminte că apărarea şi securitatea ar trebui să fie o prioritate şi pentru europeni”, a spus Arnaud Danjean, europarlamentar francez.

„Alegerea lui Donald Trump a fost un apel de trezire pentru noi. Structurile europene au un buget care este jumătate din cel american, dar rezultatele noastre reprezintă doar 15%”, a spus Afzal Khan, europarlamentar britanic.

Euroscepticii nu văd cu ochi buni noile măsuri de securitate aprobate de Parlamentul European.

„Trebuie să revitalizăm NATO, nu cred că trebuie să avem structuri alternative. Rusia ar fi încântată dacă am avea o diviziune, o dezbinare în acest sens, faţă de SUA, de exemplu. Ar fi o greşeală, o eroare, o fantezie”, a spus Geoffrey Van Orden, europarlamentar englez.

FOTO: eunews.it

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri