Caută
Close this search box.

Un teolog român, acuzat că e responsabil pentru prăbuşirea unei sonde pe Marte: Riscam un conflict între Rusia și NATO

Agenția Spațială Italiană susține că românul Dumitru Popescu este responsabil pentru prăbuşirea sondei Schiaparelli pe Marte, în urmă cu o lună, informaţia fiind prezentată joi de toate marile publicaţii italiene.

Românul, teolog și inginer, deține o firmă care trebuia să verifice sistemul folosit pentru coborârea sondei Schiaparelli pe solul planetei roșii. Cum verificarea nu ar fi fost făcută, sistemul nu a funcționat așa cum era planificat, astfel că sonda a fost distrusă.

Acum, italienii susțin că Agenţia Europeană nu ar fi trebuit să îl desemneze pe român să se ocupe de acest test important.

Compania despre care vorbesc italienii aparţine românului Dumitru Popescu. ARCA Space Corporation ar fi primit peste un milion de dolari ca să testeze sistemul folosit la coborârea sondei Schiaparelli pe solul marţian. A fost preferată unei companii suedeze cu experienţă mai mare în domeniu. Presa din Italia crede că alegerea a fost determinată de preţul mai mic cerut de România.

Contactat de reporterii din peninsulă, Dumitru Popescu avertizează Agenţia Spaţială Italiană şi oferă un motiv inedit pentru care probele comandate nu au fost duse la bun sfârşit:

„Agenţia Spaţială Italiană ar trebui să fie atentă pentru că nu are dovezi şi ar putea să plătească pentru asta. Noi suntem liniştiţi. Am făcut tot ce era posibil. Pentru acel test ar fi trebuit să zburăm foarte aproape de baza rusă din Sevastopol. Rusia tocmai ce ocupase Crimeea şi am fi riscat declanşarea unui conflict între Rusia şi NATO.”

„L-am cunoscut cu ceva vreme în urmă pe tânărul Dumitru Popescu şi pe colegii lui. Erau o echipă de amatori care voiau să se lanseze în aventuri spaţiale. Dar, desigur, la nivelul de amatori. Sunt uimit după aceea să aflu că au contracte cu ESA (Agenţia Spaţială Europeană, n.r.). Din ce ştiu eu, la Agenţia Spaţială Română nu se punea problema ca o entitate de talia acestei ARCA să preia contracte serioase”, spune Alexandru Mironov, realizator Digi World.

FOTO: b1.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri