Caută
Close this search box.

Managerul Spitalului ”Sfânta Maria” refuză auditul oficial din 8 decembrie

Narcis Copcă, managerul Spitalului ”Sfanta Maria” din Capitală și a angajat o firmă de avocatură care le-a scris experților străini, care ar uma sa analizeze dacă spitalul întrunește condițiile de efectuare a transplantului pulmonar, ”că nu sunt bineveniți”.

”Nu sunteţi bineveniţi pe 8 şi 9 decembrie să faceţi o vizită oficială sau neoficială la Spitalul Sfânta Maria. Dacă nu veţi ţine cont de solicitarea noastră, vom considera această atitudine ca o lipsă de respect şi de dorinţă de colaborare onestă şi o interferenţă deliberată în politicile naţionale de sănătate”, se arată în textul scrisorii trimis de avocați.

Narcis Copcă a declarat pentru News.ro că a discutat cu unul din membrii Eurotransplant şi i-a semnalat trei aspecte, în contextul verificărilor care ar urma să fie făcute la Spitalul „Sfânta Maria”, respectiv că unitatea sanitară are acreditare pentru transplant, că Eurotransplant este citată într-un dosar penal şi că în 11 decembrie în România sunt alegeri parlamentare, astfel că o eventuală întâlnire ar putea avea loc abia după sărbătorile de iarnă.

Copcă susține că venirea unui membru al Eurotransplat la unitatea sanitară încalcă legea atâta vreme cât această fundaţie „are interes în preluarea ilegală a organelor donate în România şi valorificarea acestora în străinătate”.

„Începând de luni ne vom prezenta la Parchet pentru a prezenta probatoriul în cazul transplantului de plămân în care îl acuzăm pe ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, de ucidere din culpă, după ce a refuzat transplantul unui pacient aflat pe lsita de aşteptare, preferând ca plămânii să meargă în străinătate”, a mai declarat Narcis Copcă.

Corpul de control al Ministerului Sănătăţii, împreună cu experţi străini, ar trebui să meargă, în perioada 8-9 decembrie, la Spitalul „Sfânta Maria”, după ce primarul Capitalei şi-a dat acordul să se verifice dacă unitatea sanitară îndeplineşte condiţiile pentru transplant pulmonar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri