10 decembrie e Ziua Nobel. Laureații anului își primesc premiile. Ceremonii festive, banchet regal. Românii sunt însă îndreptățiți să privească oarecum contrariați la “fenomenul Nobel”: între cei peste 900 de laureați, câți se prenumeră de la 1901 încoace, niciun român născut și care să fi trăit și muncit, pregătit și consacrat în România nu a avut parte de încununarea cu ceea ce numim azi, cu toții, înca, distincția cu blazonul cel mai onorant al vremurilor moderne. E de mirare, dar nu e de dramatizat. Iar despre aceasta ciudățenie s-ar putea scrie chiar o poveste pasionantă (cărți similare s-au scris, de pildă despre nedreptățiții din domeniul chimiei sau ai literaturii). Dar pâna una-alta, o carte mult mai instructivă, mai folositoare și nu mai puțin pasionantă, pentru cine știe să o citească așa cum se cuvine, a scris neobositul și mereu inspiratul gazetar Carol Roman. De fapt, el face acum gestul temerar de a-și republica o carte apărută pentru prima dată în urmă cu vreo jumătate de secol (iar între timp în câteva ediții – la tiraje și vânzari de invidiat azi – în câteva ediții și în opt limbi). Se cheamă “Există un secret al celebrității?”, iar la întrebarea peste poate de incitantă rîspunde o cohorta de zeci si zeci de laureați Nobel. Azi, când e atâta zarvă și îmbulzeală la câștig ușor și faimă rapidă, o asemenea carte-“rețeta a fericirii” ar trebui sa fie bestseller. Dar ea rămâne oricum o carte de referință și oricum o performanța a autorului: să reușești să rupi din timpul unor savanți de vârf ai vremii tale pentru a răspunde la o – ce a fost de fapt la început – o anchetă internaționala a unui ziar de tineret dintr-o țara cu regim comunist, în plin război rece etc. etc., nu o poate face oricine. Cum a fost posibil miracolul, o scriu in carte – și autorul, și celebrul Henri Coanda, și acad. Răzvan Theodorescu.
În ce ma priveste, cu cartea în față, am avut la un moment dat senzația că parcă tot ce cuprinde ea, toate mărturiile, sunt ale unuia și aceluiași narator, profesiunea de credință a unuia și aceluiași om de știință. Și într-un fel, asa și este: cartea e de la un capăt la altul al ei mărturisirea și lectia de viață și sfaturile pe care Savantul le dă tinerilor. Lait motivul care reunește într-un unic și bine argumentat îndemn pentru cei tineri al celebrităților Nobel este pledoaria pentru curiozitate, pasiune, studiu, muncă, tenacitate, rezistență, insistență, voință, anduranță, până la sacrificiu de sine. Secretul celebrității se află așadar la îndemâna oricui își asumă aceste povețe știute de altfel de oricine, dar urmate nu chiar de toată lumea.
Cartea lui Carol Roman nu putea să nesocotească subiectul dureros al nedreptății făcute descoperitorului roman al insulinei Nicolae Paulescu, dar “cazul Paulescu” este pus in contrapunct cu traiectoria luminoasă a lui George Emil Palade, românul laureat Nobel prin consacrarea sa științifica in America. Dar cum spuneam – și fascinanta carte nu si-a propus asa ceva- romanii sunt departe de a avea relații optime cu instituția și premiul Nobel. Născuti în România, americanul Elie Wiesel (1986) și svaba Hertha Muller (2009) nu prea vibrează când vorbesc de ținuturile natale și oamenii printre care au ieșit pe lume, germanul Stefan Hell (2014) a plecat de la 16 ani din România, iar Ion Moraru (1986) are încă o istorie încă nu pe deplin deslușită de posibil laureat. Apoi: de la Blaga la Nichita Stănescu, niciunui scriitor roman nu i s-au deschis porțile afirmării în lume și prin aureolată distincție de la Stockholm.
Să reținem, totusi, esențialul: într-o vreme când pentru mulți, mai ales dintre cei aflați la începutul vieții active, celebritatea e de fapt o reușită in promotion, cartea lui Carol Roman repune adevărul în drepturi si, prin aceasta, se încarcă cu o surprinzătoare actualitate.
