Caută
Close this search box.

Cioloș merge la Antena 3: Trebuie să cobori și în mocirlă, chiar dacă îți trebuie cizme și să faci duș

Dacian Cioloş spune că va merge în studiourile Antena 3 pentru a-i informa şi pe telespectatorii acestui post, care altfel nu ar avea acces la punctul său de vedere.

Premierul face o paralelă cu meseria sa de agronom, în care uneori trebuie să „cobori în mocirlă” pentru a-ţi face treaba corect, chiar dacă trebuie să-ţi pui cizme de cauciuc și apoi să faci un duș.

Afirmaţiile au fost făcute de premier la o dezbatere organizată de Grupul pentru Dialog Social. Moderatorul, scriitorul Gabriel Liiceanu, l-a întrebat pe Cioloş cum poate merge la Antena 3, având în vedere cum i-a tratat acest post de televiziune pe unii dintre miniştrii săi, cum a fost cazul lui Vlad Voiculescu.

„L-am văzut alaltăieri pe domnul ministru al Sănătăţii batjocorit în ultimul hal, tăvălit prin noroi. (…) A fost ceva sinistru. Ăla e locul în care vă duceţi. Pentru Dumnezeu! Are ceva angelic în prezenţă şi a acceptat să stea acolo şi să fie crucificat”, a spus Gabriel Liiceanu.

Premierul a explicat că au fost mai mulţi miniştri ai săi care au participat la emisiuni pentru a putea „contracara minciuni”, iar acest lucru vrea să îl facă şi el, din respect pentru telespectatori.

„Mă duc în primul rând din respect pentru oamenii care, dintr-un motiv sau altul, pe care nu vreau să îl comentez şi nici nu am toate elementele să judec, se uită la acel post şi se uită mai ales la acel post sau se uită aproape exclusiv la acest post şi care nu primesc alt gen de informaţie în ce-l priveşte pe domnul ministru sau pe celălalt ministru sau pe mine, decât informaţiile pe care le dau oamenii care se repetă la acest post”, a spus Cioloş, potrivit digi24.ro.

„Eu sunt agronom la bază şi am învăţat că sunt anumite plante care cresc în mocirlă şi că nu poţi să îţi faci meseria corect dacă nu ai curajul să şi cobori câteodată în mocirlă. Sigur, îţi iei cizme de cauciuc, ca să nu te murdăreşti complet, sau faci un duş după aceea”, a spus Cioloş.

FOTO: romaniatv.net

Discuţia de la GDS a avut loc şi după ce reporterul Antena 3 nu a fost lăsat să participe la dezbatere, fiind o politică a ONG-ului de a nu permite accesul reprezentanţilor acestui post. O interdicţie identică a fost impusă şi la o dezbatere la care a participat preşedintele Klaus Iohannis.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri