Caută
Close this search box.

Medic din Spitalul “Marie Curie”: „Suntem toţi bulversaţi”

Percheziţiile Direcţiei Generale Anticorupţie continuă, la ora transmiterii ştirii, în trei cabinete din Spitalul „Marie Curie”, fiind ridicate probe din cabinetul chirurgului Gheorghe Burnei, al asistentei-şefe şi dintr-un depozit, potrivit purtătorului de cuvânt al unităţii medicale.

„Se continuă percheziţiile de azi dimineaţă, de la ora 09.00, făcute de către cei de la DGA pe secţia de ortopedie. De ieri a venit comisia de control a ministrului Sănătăţii. Pe secţia de Ortopedie noi ne continuăm activitatea, colegii asigură urgenţele. Procurorii au intrat în cabinetele de ortopedie şi ridică probe. Pe trei cabinete s-a pus sigiliu sâmbătă, a domnului profesor, a asistentei-şefe şi un depozit. Deocamdată nu s-a găsit nicio plângere a vreunui părinte înregistrată. Este o suspiciune şi este o anchetă, iar acuzaţiile trebuie dovedite. Micuţii programaţi la operaţii au fost preluaţi de colegi, avem 17 copii internaţi pe secţia de ortopedie. Suntem toţi bulversaţi”, a declarat, miercuri, medicul Denis Stănescu, purtătorul de cuvânt al Spitalului „Marie Curie” din Capitală.

Totodată, Corpul de Control al Ministerului Sănătăţii va verifica documentele medicale ale copiilor cărora le-au fost pus proteze în această unitate, căutând să afle câţi copii au beneficiat de astfel de proteze, ce fel de proteze au primit, dar şi de ce afecţiuni sufereau aceştia mai exact, au declarat reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii, citaţi de Mediafax.

Medicul ar fi mascat mita cerută de la părinţi în contracte de donaţii iar pe unii copii i-ar fi operat pentru afecţiuni inexistente în realitate, el şi familia sa primind chiar şi deplasări în străinătate de la firma care îi furniza proteze neomologate, se arată în referatul de arestare.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri