Caută
Close this search box.

Secretarul general al NATO: să fim pregătiți pentru neprevăzut și gata să reacționăm rapid dacă e nevoie

jens stoltenberg

Rusia este mai nou la butoane în Orientul Mijlociu şi vrea să câştige cât mai mult teren ideologic şi în Europa. Instituţiile care reprezentau pilonii de stabilitate la nivel mondial arată ca şi cum ar fi în derivă, pentru că liderii lor nu mai au aceeaşi forţă. Dar, dacă schimbăm perspectiva din care facem analiza, realizăm că situaţiile, chiar dacă se schimbă, sunt încă sub control.

Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, face în exclusivitate, într-un interviu acordat digi24, un bilanţ al anului care se încheie. „Mesajul principal pentru 2017 este să fim pregătiți pentru neprevăzut și să fim gata să reacționăm rapid dacă este nevoie. Când lucrurile se întâmplă și apar crize, să fim capabili să ne adaptăm și să răspundem într-o manieră măsurată și mai responsabilă”, spune acesta.

În ce priveşte regiunea Mării Negre în mod special, Jens Stoltenberg spune: „Am decis să mărim şi să ne întărim prezenţa în sud-estul Alianţei şi în România, mai ales printr-o brigadă sub conducerea României. Dar şi alţi aliaţi contribuie cu forţe militare. Statele Unite, Germania şi alte ţări au anunţat că vor participa la această brigadă, care va avea un caracter multinaţional şi astfel va transmite un mesaj de unitate a Alianţei, pe lângă prezenţa noastră în sud-est. În plus, analizăm posibilităţile de a ne asigura prezenţa deasupra Mării Negre, prin forţe aeriene şi navale. Avem aceste discuţii şi le centrăm pe statele riverane ca România, Bulgaria şi Turcia. Salutăm faptul că NATO şi aliaţii săi din jurul Mării Negre analizează împreună posibilităţile de a asigura prezenţa în regiunea Mării Negre.

Nu vedem nici o amenințare iminentă împotriva niciunui aliat NATO și deci nici împotriva României. Vedem însă o creștere a capacităților militare rusești, mai ales în Crimeea, unde vedem o creștere serioasă a capacităților militare. Și acesta este și motivul pentru care NATO răspunde, parțial cu o prezență mai accentuată a forțelor noastre, dar și cu stabilirea de cartiere generale mai mici, inclusiv în România, care pot planifica și organiza exerciții și pot fi o legătură bună între forțele naționale românești și potențialele întăriri care vin din partea NATO, dacă este nevoie de ele.

De asemenea, am triplat capacitatea de răspuns a NATO și putem trimite forțe rapid, dacă avem vreo situație care cere acest lucru. Deci, am văzut o creștere a capacităților militare rusești, am văzut un discurs mai agresiv și toate acestea ne-au forțat să răspundem, dar răspundem într-o manieră măsurată, defensivă și bine proporționată, pentru că nu dorim o escaladare a situației, în continuare dorim o relație mai constructivă și mai cooperantă cu Rusia, deci trebuie să facem lucrurile într-o manieră mai echilibrată și exact asta facem.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri