Caută
Close this search box.

Beny Steinmetz, cercetat şi în România, a fost reţinut în Israel

beny Steinmetz

Compania minieră BSG Resources (BSGR) a anunţat, luni, că poliţia israeliană l-a reţinut pentru interogatoriu pe Beny Steinmetz, unul dintre cei mai bogaţi oameni din Israel, cercetat şi de procurorii din România, relatează Reuters online.

„Această întâmplare este consecinţa investigaţiilor în curs, pe care BSGR le consideră depăşite privind mită şi corupţie ce vizează BSGR”, a anunţat compania într-un comunicat de presă, adăugând că consideră că acuzaţiile nu au nicio bază.

Firma a mai comunicat că ancheta a fost iniţiată de Guvernul din Guineea alături de organizaţii internaţionale de poliţie din Statele Unite, Marea Britanie şi Elveţia.

Potrivit companiei miniere, Steinmetz este consilier în cadrul acesteia.

Anterior, poliţia israeliană a anunţat că l-a reţinut pe un important om de afaceri, fără a-l numi, relatează Mediafax.

Omul de afaceri israelian este cercetat şi de procurorii din România, DNA Braşov solicitând arestarea preventivă a acestuia în dosarul privind retrocedarea ilegală a Fermei Băneasa şi a unui teren din Snagov. Cererea a fost respinsă de judecători.

Alături de el, procurorii anticorupţie au cerut şi arestarea oamenilor de afaceri Tal Silberstein, Shimon Shevez şi Moshe Agavi.

„Începând cu luna noiembrie 2006, inculpatul Truică Remus împreună cu inculpaţii Tal Silberstein, Shimon Shevez, Benjamin <Benny> Steinmetz, Moshe Agavi (care a aderat ulterior) şi alte persoane, au constituit un grup infracţional care a avut ca scop dobândirea întregii averi revendicate nelegal de inculpatul Al României Paul Philippe, prin oferirea de bani/bunuri persoanelor din cadrul autorităţilor/instituţiilor deţinătoare a acestor proprietăţi, instigarea şi complicitatea la săvârşirea, de către aceste persoane, a infracţiunii de abuz în serviciu, prin punerea la dispoziţie şi semnarea înscrisurilor necesare şi prin traficarea influenţei reale asupra funcţionarilor publici”, anunţau procurorii printr-un comunicat de presă.

În acest dosar au fost trimise în judecată mai multe persoane, printre care Paul Philippe al României şi Remus Truică.

DNA preciza că Paul Philippe al României i-ar fi promis omului de afaceri Remus Truică şi celorlalte persoane vizate de anchetă între 50% şi 80% din valoarea bunurilor pe care le revendicase în România şi că „le-a şi dat acestora bunurile, pe măsura obţinerii lor, în schimbul intervenţiei membrilor grupului pe lângă funcţionari publici cu atribuţii în reconstituirea / retrocedarea dreptului de proprietate din Bucureşti şi din alte judeţe din ţară sau asupra judecătorilor, urmând a se reuşi, în mod injust, obţinerea bunurilor revendicate şi punerea în posesia lor”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri